ȘI DACĂ BUCUREȘTIUL PIERDE DIN NOU RĂZBOIUL CU GUNOAIELE, PE MÂNA PRIMARILOR SĂI?

”Am învățat că funcția publică este un privilegiu ce trebuie întemeiat pe fundamente morale.”

Shimon Peres

 

Mărturisesc de la bun început că în România, deși am făcut unele progrese, interacțiunea cu mediul înconjurător, protejarea acestuia și a biodiversității în scopul de a beneficia noi înșine de o viețuire de calitate rămâne încă o noțiune abstractă, foarte potrivită să facă obiectul unei inflații de declarații de bune intenții, dar cu rare excepții și pentru a calibra și întreprinde acțiuni coerente și potrivite.

Exemple găsim peste tot: autorități care folosesc procesul avizării de mediu drept instrument cu care își servesc patronii de partid sau izbesc în adversarii politici, oameni de afaceri care consideră resursele mediului o cale de îmbogățire personală și echilibrele naturale, respectiv biodiversitatea un moft academic inutil și oameni obișnuiți care au obiceiul de a lăsa murdare locurile în care viețuiesc sau prin care trec în drumurile lor, fără să le pese de consecințele multiplicate ale nepăsării.

Mai nou, constat că în România, sub patronajul unor politicieni ce au probleme cu morala și etica, mergând până acolo încât acțiunile lor capătă un puternic iz de infracțiune de corupție, s-a dezvoltat ideea că tema protecției mediului și a biodiversității, la fel cu cea privind protecția echilibrelor climatice, nu sunt altceva decât instrumente prin care statele bogate ale Uniunii Europene umilesc și trag profituri de pe urma celor mai sărace din centrul și estul Europei.

Și totuși, dacă am accepta pentru câteva clipe să renunțăm la poziția comodă de responsabil cu gestionarea exclusivă a intereselor proprii și am deschide ochii asupra lumii în care trăim, am constata că relația noastră cu mediul depinde la modul absolut atât de comportamentul pe care-l adoptăm în mod direct în relația cu bunurile naturii, cât și de acțiunea agregată a comunității și societății din care facem parte la interfața cu mediul înconjurător.

Ca să nu teoretizez mai mult, vin la concret amintindu-vă că noi, cetățenii Bucureștiului, într-un fel sau altul, producem anual în jur de 1,1 – 1,2 milioane de tone de deșeuri; altfel spus, cam o jumătate de tonă pe cap de locuitor. Să facem un exercițiu de imaginație și să încercam să ne reprezentăm ce înseamnă o jumătate de tonă de deșeuri: cam 16 – 17 saci mărișori de rafie, bine ticsiți cu tot soiul de resturi și gunoaie.

Dacă fiecare dintre noi s-ar trezi într-o dimineață cu acei 16 – 17 saci de deșeuri și gunoaie la ușă și ar trebui să găsească o soluție, alta decât să-i plaseze rapid în pubelele municipalității, am avea o mare problemă: ce facem cu respectivele deșeuri? le aruncăm în Dâmbovița? le împrăștiem pe un teren viran? facem un foc mare și le ardem (pe cele care ard)? le selectăm și valorificăm ce se poate? Dar cu mirosul de gunoi, ce facem? Complicat, nu?

GROPILE DE GUNOI ALE BUCUREȘTIULUI

Bucureștiul are trei gropi de gunoi: Vidra, Glina și Chiajna-Rudeni. Glina s-a închis și, în orice caz, toate trei funcționau fără autorizație integrată de mediu. Groapa de deșeuri de la Glina, operată de ECOREC, a rămas din 1 iunie 2017 fără autorizația integrată de mediu (AIM) 57, emisă la 1 iunie 2007 și revizuită în 4 iunie 2008.[1] Totuși, după principiul hai că merge și așa, mai ales că ECOREC făcea bani frumoși din depozitarea gunoiului la Glina, încă un an aproape s-au mai depozitat acolo deșeuri, pentru că amenzile pe care le dădea Garda de Mediu erau modice (raportat la cifra de afaceri), adică undeva în jurul câtorva zeci de mii de lei.

O asociație înființată de cetățenii din localitățile aflate în proximitatea gropii de la Glina – adică Popești-Leordeni, Glina și Berceni -, respectiv AEDE (Asociația Europeană pentru Dezvoltare Durabilă) acreditează faptul că administratorii ECOREC beneficiază de susținerea unor funcționari ai APM Ilfov și încearcă astfel, deși în mod evident depozitul de deșeuri nu îndeplinește condițiile pentru a fi (re)autorizat, să obțină din nou o autorizație de funcționare.[2]

În scandalul închiderii gropii de gunoi de la Glina a intervenit și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, în stilul său personal, acuzând atât ECOREC, cât și pe administratorul depozitului ecologic de deșeuri de la Vidra, ECO SUD, că sunt deopotrivă abuzivi. Cei dintâi pentru că nu au reușit să rezolve problema cu autoritatea de mediu, s-o dea la pace, ceilalți pentru că au pretenții:[3]

Situație extrem de gravă în ceea ce ține de depozitarea la groapă a gunoiului ridicat de Direcția Generală de Salubritate S3 din sectorul nostru. Fără anunț prealabil, luni, 18 februarie, groapa de gunoi de la Glina a fost închisă. Ca să nu întâmpinăm blocaje, am încercat să găsim urgent soluții. Concret, am făcut demersuri pentru a putea încheia rapid, în mod corect și adecvat, un contract de tratare și depozitare a deșeurilor ridicate din sectorul 3, cu Eco Sud. Din păcate, condițiile solicitate de către Eco Sud, administratorul unui depozit ecologic pentru deșeuri situat în localitatea Vidra, prezintă o serie de clauze abuzive, în sensul în care este imposibil să se poată vreodată respecta aceste impuneri de către vreun operator de salubritate.

Supărarea primarului Negoiță este ca de obicei fără (prea mare) legătură cu realitatea, dar foarte utilă pentru că mă ajută să trec la pasul următor, adică la prezentarea depozitul ECO SUD de la Vidra, de altfel singurul despre care au reușit să obțin informații publice ceva mai clare. Nu știu cât de bine este organizat în realitate și dacă acolo, în sit, sunt respectate toate regulile de operare asumate, dar depozitul pare, cel puțin din fotografii, că se pregătește pentru viitor.

Depozitul de deșeuri de la Vidra[4]

Vidra

În aprilie 2019 mai mulți localnici din Vidra și Jilava, susținuți și de cei din Berceni, au protestat împotriva operatorului gropii de deșeuri, acuzând mirosurile insuportabile cu care se confruntă și care ar proveni de la muntele de deșeuri din depozitul vechi.[5]

Desigur, reprezentanții ECO SUD au negat că depozitul pe care-l operează ar genera problemele pretinse de protestatari și au reafirmat faptul că au tot ce le trebuie pentru a garanta funcționarea unui sit ecologic: ”…depozitul ecologic Vidra deține toate autorizațiile de funcționare: autorizație de ape, autorizație integrată de mediu, este certificat pe sistemele de management integrat, deține licență ANRSC clasa I pentru funcționare, ceea ce atestă că activitatea noastră este una conformă și în limitele normativului după care funcționăm.”

La Vidra este mai bine decât la Glina, dar nu suficient, s-ar putea spune. Totuși, pare un pas în direcția corectă. Conform sit-ului de informații pus la dispoziția publicului de ECO SUD, depozitul ecologic de deșeuri urbane și industriale asimilabile Vidra a fost fondat în anul 2001 și deservește toate sectoarele capitalei și localitățile limitrofe, adică aproximativ 1,2 milioane de locuitori.

Depozitul ecologic de la Vidra este structurat într-o zonă de depozitare pentru stocarea deșeurilor, cu o suprafață de aproximativ 38,6 hectare, compartimentată în 5 celule și o zonă de servicii, destinată printre altele activităților de transfer și sortare a deșeurilor, care se întinde pe 3,4 hectare. Capacitatea estimată de depozitare este de 11,5 milioane metri cubi, cu un flux mediu zilnic de deșeuri de aproximativ 2.400 tone, rezultând o cantitate anuală medie de 360.000 de tone.

Un calcul simplu ne arată, deci, că Bucureștiul are la acest moment o soluție ecologică doar pentru 31 – 32% din deșeurile și gunoiul pe care orașul îl produce.

Depozitul de deșeuri de la Rudeni-Chiajna[6]

Rudeni-Chiajna

De mai bine de doi ani și jumătate, în jurul gropii de gunoi de la Chiajna-Rudeni se duce o luptă acerbă între Primăria Sectorului 1 și comunitatea locală, pe de o parte, și Compania Iridex, care gestionează depozitul municipal de deșeuri. În timp ce reprezentanții operatorului privat, în frunte cu patronul Corneliu Pascu, susțin că depozitul de deșeuri ar fi unul ’ecologic’, oamenii din cartierele Chitila, Bucureștii Noi, Dămăroaia, Chibrit și Crângași din București și locuitorii din Chiajna spun că, de fapt, groapa de gunoi poluează aerul.”[7] Am citat dintr-un reportaj al jurnaliștilor de la București FM, care au subiectul depozitelor de deșeuri ale Bucureștiului în atenție de mulți ani.

Tot de la ei am mai aflat următoarele amănunte legate de depozitul de la Rudeni, interesante pentru concluziile analizei: ”Groapa de gunoi a fost constituită, inițial, adică celulele C1-C5, care astăzi sunt închise, pe un teren concesionat de către Primăria Chiajna și încadastrat, pentru 20 de ani, în Sectorul 1. Ulterior, groapa de gunoi a fost extinsă cu încă două celule, C6 și C7, pe niște terenuri cumpărate de către Iridex de la proprietari partidei din zonă. Astăzi, doar pe aceste două celule se mai depozitează deșeuri.

Trecând peste acuzațiile de depășire a cantității de gunoi depozitate față de cea prevăzută în contractul de acum 20 de ani și de poluare a aerului cu gaze provenite din fermentația gunoiului, peste o săptămână, când contractul va expira (jumătatea lunii martie 2019, n.m.), ar trebui ca Primăria Municipiului București, proprietar al depozitului, să ofere răspunsuri la multe întrebări presante. Va fi închisă groapa de gunoi de la Chiajna-Rudeni sau va continua să funcționeze până în 2029, așa cum prevede Autorizația Integrată de Mediu eliberată de către Agenția de Mediu București, în ciuda protestelor comunității locale și ale Primărie Sectorului 1, care a strâns 40 de mii de semnături pentru închiderea gropii de gunoi?!

Dacă groapa de gunoi va fi închisă, ce se va întâmpla cu celulele C1-C5, deoarece expiră și concesiunea terenului? Va reveni terenul la Chiajna, care își va asuma și gestionarea post-închidere a gropii de gunoi?! Dar, chiar în cazul în care groapa de gunoi ar fi închisă, cine va gestiona muntele de gunoi în următorii 30 de ani, cât el va continua să fermenteze, să degaje gaze de fermentație și să formeze zeama aceea otrăvită numită levigat?! Și, mai ales, cine va plăti pentru gestionarea gropii de gunoi?!

Cred că prezentarea situației celor trei depozite de deșeuri, chiar și în puține cuvinte, v-a convins și ne pune pe gânduri pe toți pentru că avem o mare problemă pe care trebuie să o rezolvăm cât mai rapid, pe care trebuia să o fi rezolvat deja de fapt, doar că cei care ar fi trebuit să găsească soluțiile, să le proiecteze, să găsească finanțare – mai ales finanțarea europeană, care nu grevează bugetul de stat sau asupra celor locale – și apoi să treacă la implementare, nu au făcut-o.

SĂ FACEM UN FOC MARE SĂ NE SCAPE DE GUNOAIE!

Marți, 27 august 2019, Consiliul General al Municipiului București aprobă Master Planul de management integrat al deșeurilor la nivelul capitalei. Primarul general, Gabriela Firea ia cuvântul după vot și ne face cunoscut următorul mesaj, după mai bine de trei ani de mandat:

De astăzi, Capitala are un Master plan pentru gestionarea integrată a deșeurilor. Planul prevede și o listă de investiții prioritare, iar una dintre ele este instalația de tratare a deșeurilor municipale cu valorificare energetică, adică acea stație care va permite ca din tratarea deșeurilor municipale să producem curent electric și energie termică pentru Capitală.

Având aprobat acest Master Plan, putem avansa cu următorii pași pentru concretizarea acestei investiții: studiul de fezabilitate, apoi proiectul tehnic plus execuția. Subliniez că este vorba despre o stație de eficiență energetică, așa cum există deja două în Viena, așa cum există în principalele capitale europene și care sub nicio formă nu poluează, dimpotrivă, ne ajută să punem punct acestui subiect atât de dificil al depozitării deșeurilor, care continuă sa creeze probleme majorității cetățenilor Municipiului București.

Așa cum știți, legislația europeană reglementează foarte strict depozitele de deșeuri. Aici trebuie să ajungă doar ce nu se poate recicla și valorifica, iar pentru noi, principiul colectării selective trebuie să devină lege, trebuie să devină o obligativitate. Prea multă vreme nu a fost luat în serios acest subiect în municipiul București și măcar noi avem datoria să-l tratăm cu maximă responsabilitate, să nu ajungem, așa cum s-a întâmplat, din păcate, în alte capitale europene, o capitală a gunoaielor, dimpotrivă, să fim un oraș exemplu.”[8]

De fapt, conform Master Planului, centrala termoelectrică ce urmează să funcționeze alimentată cu gunoaie, ar reprezenta soluția pentru 235 de mii de tone de gunoi care poate fi incinerat, după ce s-a extras partea de deșeuri reciclabile și necombustibile. Așa cum ar fi și normal de altfel. Sectoarele capitalei vor avea cote anuale de gunoi care trebuie să ajungă la incinerator, respectiv între 28.130 tone – Sectorul 1 (cel mai puțin) și 48.092 tone – Sectorul 3 (cel mai mult). Investiția va costa 230 milioane de euro, din care 180 de milioane vor fi finanțare europeană și ar urma să fie amplasată în Sectorul 4, în perimetrul industrial al actualului CET Progresu.

Mai trebuie amintit că Master Planul se adresează de fapt întregii cantități de deșeuri produsă în București într-un an, estimată (în document) la circa 1 milion de tone, din care circa 500 de mii de tone ar fi deșeuri reciclabile, alte 500 de tone urmând să fie ori incinerate, ori supuse procedurii de extragere a biogazului, ori depozitate în depozite ecologice.

Valoarea totală a investițiilor este estimată la 451,7 milioane de euro și, pe lângă incineratorul menționat anterior, mai cuprinde: (i) instalații de digestie anaerobă; (ii) instalație de tratare biologică a deșeurilor; (iii) extinderea capacităților de depozitare și (iv) extinderea sistemului de colectare separată a deșeurilor reciclabile și a biodeșeurilor.

Reacțiile la anunțul primarului general Gabriela Firea, ulterior aprobării Master Planului, au fost marcate fie de prudență, fie de respingere totală, abordarea în cheie politică fiind preponderentă. În primul rând, soluțiile din Master Plan au fost vehement respinse de Ciprian Ciucu, consilier PNL în Consiliul General, cu următoarele argumente:

Pentru ca instalația să meargă, pentru ca investiția să fie justificată, va trebui să facem rost de gunoi care să fie ars la București din țară și import. Filtrele sunt extrem de scumpe și nu am încredere că vor fi schimbate permanent, decontându-se totul în plămânii noștri. Mai mult, cenușile rezultate din arderi sunt extrem de toxice, iar depozitarea acestora pentru că microparticulele sunt otrăvitoare pot fi o altă problemă.

Timp de trei ani de zile Firea de la PSD nu a făcut nimic (dar absolut nimic!) în direcția colectării diferențiate și a reciclării. Această soluție nu mai este recomandată în Uniunea Europeană din motive evidente (nu e clar, totuși, de ce o finanțează în România). Eu înțeleg că avem o mare problemă cu gropile de gunoi și ar trebui să facem ceva. Dar nu asta. Ce ar fi trebuit să facă un primar din primul an ar fi fost să pună la punct fluxul de colectare și reciclare. Prea complicat, se preferă arderea.

Să zic, chiar dacă mă tem de această soluție (tehnică încă neclară), dar pentru că problema este foarte mare, am putea considera această soluție. Întrebarea este de ce este nevoie de un incinerator așa de mare. De ce să ardem aici gunoaie din altă parte?

Alegătorul–cetățean bucureștean nu rămâne prea lămurit unde anume bate domnul Ciucu, dacă e bine sau nu e bine să avem un incinerator, de unde anume știe domnia sa că incineratorul, dacă va fi construit, va trebui alimentat neapărat cu ”deșeuri din import”, pentru că este prea mare, de ce crede că cei care vor opera incineratorul nu vor găsi resurse pentru a schimba filtrele sau că cenușa rezultată este ”otrăvitoare” etc. Rămâne neclară chiar și nedumerirea enunțată prolix de domnia sa: tehnologia incinerării gunoiului pentru a obține energie nu se mai recomandă în Uniunea Europeană, dar Comisia a acceptat totuși să finanțeze viitorul proiect propus de București.

Chiar dacă alegătorul–cetățean al Bucureștiului nu este lămurit dacă Master Planul e bun sau nu, primarul Sectorului 4, adică domnul Daniel Băluță, ne anunță că, deși personal este fanul soluțiilor propuse în documentul aprobat în Consiliul General, are de gând (totuși) să consulte alegătorii printr-un referendum cu privire intenția de a construi incineratorul pe platforma CET Progresu.[9]

Interesantă este și argumentația primarului Sectorului 4: ”Este important pentru noi toți să consultăm oamenii. Experiența personală mi-a dovedit că oamenii trebuie să decidă în cunoștință de cauză.” Dar cum vor decide cetățenii în cunoștință de cauză, pentru ca preconizatul recurs la exercițiul democratic enunțat de Daniel Băluță să fie valid, este dificil de spus.

Primarul Daniel Băluță consideră proiectul benefic pentru București, dar – cu mai puțin de un an până la alegerile locale – preferă să facă un referendum – aceasta este evaluarea jurnaliștilor de la Digi 24 privind motivația reală a primarului Sectorului 4 și mă tem că este corectă. Cum și cine va face informarea corectă a cetățenilor, rămâne de văzut.

Ne putem baza pe ONG-uri că vor încerca să umple golurile din informația cetățeanului de rând privind cele mai bune soluții pentru tratarea deșeurilor urbane? Să vedem. Ne ajută un articol publicat de G4 Media pe acest subiect, care-l citează pe Daniel Trifu de la Eco-Civica[10]:

Până să se ajungă la alegerea acestui tip de instalație (incinerator) pentru eliminarea deșeurilor, au mai existat alte două variante care nu au fost luate în calcul. ’Era vorba de neutralizarea tipică care se practică pe scară largă. Gunoiul se ridică de societăți autorizate, se duce la neutralizare la alte societăți abilitate. A doua metodă era arderea cu flacără cu gaz și a treia era această metodă, sub presiune de abur – incineratorul. Această metodă nu este cea mai bună pentru că necesită o întreținere foarte bună și costuri foarte mari, și atunci este bine să încerci alte metode care nu mai elimină în atmosferă, sau să te folosești de agenții economici care deja au o amprentă de carbon. Atunci, în procesul tău lor de ardere introduci și aceste cantități total nesemnificative pentru amprenta de carbon deja emisă. Incineratorul acesta ca să aibă un randament și să aibă tot timpul un procent mare de neutralizare, trebuie să aibă cantități mari de deșeuri asigurate. În cazul ăsta există riscul să fie introduse deșeuri care sunt materiale reciclabile și prin urmare, tot procesul ar putea deveni unul periculos și neprietenos cu mediul.

Mi-e teamă că nici specialiștii din ONG-uri nu vorbesc pe limba cetățeanului, care de fapt are nevoie să știe concret cât de gravă este situația gestionării deșeurilor urbane în București, dacă sunt și alte soluții decât actualele depozite care răspândesc mirosuri insuportabile pe raze de kilometri în jurul lor și, mai ales, dacă costurile noilor soluții nu înseamnă o factură la serviciile de salubritate care să crească vertiginos și să fie tot mai greu de suportat.

Apoi, cetățeanul ar mai vrea să știe ce anume presupune colectarea selectivă? Cunosc zeci de persoane – prieteni, rude, vecini, colegi – care ar vrea să colecteze selectiv și chiar o fac, sau cel puțin încearcă. Dar care știu că, de fapt, efortul lor este inutil, pentru că, așa cum aflăm dintr-un reportaj al Radio România[11]: ”Nici unul dintre sectoarele Capitalei nu a aplicat integral, până în acest moment, prevederile ordonanței privind colectarea selectivă a deșeurilor…”

AM PUTEA ÎNVĂȚA CEVA DE LA ALȚI EUROPENI?

Țintele economiei circulare – CEWEP

CEWEP - economia circulara

Confederația Europeană a Producătorilor Energetici din Deșeuri – CEWEP[12], a calculat recent că, în orizontul anului 2035, la nivel european se vor produce circa 142 de milioane de tone de deșeuri (gunoi) nereciclabile, iar capacitatea de procesare a acestor deșeuri nu trece de 101 milioane de tone: 90 de milioane de tone prin arderea cu producere de energie și 11 milioane de tone prin arderea cu injecție de combustibil fosil sau/și biocombustibil. Pentru 41 de milioane de tone de deșeuri nereciclabile încă nu există o soluție în orizontul anului 2035. Desigur, viziunea CEWEP este aceea de a promova extinderea incineratoarelor care produc energie drept soluție pentru tratarea în întregime a gunoiului nereciclabil.

Până când Bucureștiul va reuși să depășească tiparul tratării politicianiste a soluției de implementare a investiției de construcție a unei capacități de producție energetica bazată pe arderea gunoiului nereciclabil, am putea examina soluțiile promovate de două capitale europene, adică Copenhaga și Viena. În ambele capitale respectivele capacități sunt proiecte de ansambluri urbane cu funcțiuni multiple, estetice și de petrecere a timpului liber, fără a lua în calcul funcțiunea lor principală.

Proiectul vienez de la Spittelau Thermal Waste Treatment Plant este extrem de asemănător viitorului (posibil) proiect bucureștean, așa cum se poate vedea în figura de mai jos. Cantitatea de deșeuri procesate este în jurul a 250-260 de mii de tone/an, producția fiind de aproximativ 480 GWh pe an.

Bilanțul energetic la Spittelau Thermal Waste Treatment Plant

Spittelau

Așa cum se poate vedea din documentele publice puse la dispoziție de municipalitatea Vienei, uzina funcționează cam așa: vin mașinile de gunoi, cu deșeurile nereciclabile și descarcă la rampă, gunoiul intră apoi în buncăr, din buncăr intră în camera de ardere iar energia degajată încălzește aburul etc.

Incineratorul Spittelau este construit în mijlocul Vienei, aproape de canalul Dunării care traversează centrul orașului și, după cum bine se știe, aspectul său exterior futurist a fost creat de faimosul arhitect al Vienei, Friedensreich Hundertwasser și construit între anii 1969 – 1971.

Deși în anul 1987 incineratorul a fost parțial distrus de un incendiu, vienezii l-au refăcut pe același amplasament din mai multe motive. Printre ele și faptul că se mândresc cu această creație industrială a celebrului Hundertwasser, dar mai ales pentru că ”deșeurile sunt arse exact acolo unde sunt produse, adică în mijlocul orașului[13]. O logică pe care noi, în București, nu ne grăbim s-o validăm.

Amager Bakke, sau Amager Hill, este un proiect pornit în anul 2017 de municipalitățile Dragør, Frederiksberg, Hvidovre, Copenhaga și Tårnby, pentru a înlocui un proiect similar tot din zona Amager, ce avea o vechime de 45 de ani și care a fost scos din uz. Investiția, cu o valoare de 470 de milioane de euro, este concepută să trateze 400 de mii de tone de deșeuri nereciclabile anual. Puterea instalată a acestui producător de energie electrică și termică ce valorifică gunoiul este de maxim 63 MW.

Amager Hill Power Plant

Copenhaga

Proiectul Amager Bakke este unul ce utilizează tehnologii noi, ce produce energie doar din arderea deșeurilor nereciclabile, deservind între 500 și 700 de mii de gospodării si circa 46 de mii de companii. Eficiența energetică este cu 25% mai mare decât în cazul instalațiilor similare din Europa, dar care folosesc tehnologii din generațiile mai vechi, va genera cu 15% mai puțini oxizi de azot decât media europeană per tehnologie și cu 5% mai puțin dioxid de sulf. Emisiile de CO2 sunt similare cu media europeană per tehnologie.[14]

Așa cum probabil mulți dintre cititorii acestui articol știu, și acest proiect urban are inclusiv funcțiuni sociale și estetice, găzduind pe platforma sa superioară, proiectată înclinat, o pârtie pentru schiori. Cine a vizitat Copenhaga știe că orice tur al orașului, fie el pe apă sau cu autobuzele turistice, include obligatoriu și Amager Bakke, cu care municipalitatea și locuitorii se mândresc foarte mult.

REVENIND LA OILE NOASTRE… ÎN LOC DE CONCLUZIE

După ce am trecut în revistă istoria neromanțată a gunoaielor Bucureștiului nostru, trebuie să mărturisesc că mă bucur mult pentru că – nu știu exact prin ce minune – Consiliul General a reușit să aprobe un Master Plan privind gestionarea deșeurilor urbane și îmi doresc ca minunea să nu se oprească aici și toată lumea să treacă la treabă.

Aș vrea și eu să contribui colectând selectiv gunoiul din gospodăria mea – metal, sticlă, plastic, hârtie și carton, textile separat de resturile menajere -, dar să nu fiu pus în situația de a o face inutil, irosind nu doar eforturile familiei mele, ci și banii publici. Mi-aș dori să văd debutând un program de investiții care să transpună în București conceptul de economie circulară și să demareze și ecologizarea actualelor depozite de deșeuri de la Glina, Vidra sau Chiajna-Rudeni.

Mă îndoiesc însă că putem realiza așa ceva cu atitudini ca cea a domnului Ciprian Ciucu, supărat mai mult, se pare, că actualul primar general a reușit în mandatul său (aproape) irelevant să găsească cumva resurse măcar pentru a trece Master Planul pentru managementul integrat al deșeurilor urbane prin Consiliul General. Ori că putem progresa afișând false preocupări pentru democrație asemenea domnului primar al Sectorului 4, Daniel Băluță, care fie nu a învățat nimic, fie și-a însușit lecția eronată din experiența referendumului pentru Brexit inițiat de David Cameron.

În mod concret, vă invit să analizați câteva cifre privind ELCEN, cuprinse în Planul de reorganizare al Electrocentrale București, semnat de administratorul judiciar:

▪ ELCEN are în operare patru Centrale Termo-Energetice (CTE), și anume București Sud, Grozăvești, București Vest și Progresu;

▪ La CTE București Sud sunt în operare 225 MW, la CTE Grozăvești 100 MW, la București Vest 250 MW, iar la CTE Progresu 100 MW;

▪ Pentru a menține în funcțiune capacitatea de producție energetică a ELCEN, sunt necesare investiții de: circa 83 de milioane euro până în anul 2020 și circa 432 milioane de euro între 2020 și 2030 – în total aproximativ 515 milioane de euro.

Numai investițiile pentru CTE Progresu (mentenanța turbinelor 3 și 4 și investițiile de mediu fără de care cazanele 2, 3 și 4, respectiv CAF-urile nu mai pot fi operate după anul 2023) se ridică la circa 60 de milioane de euro până în 2023.

Am adus în discuție investițiile de la ELCEN și am pus accentul pe CTE Progresu din două motive: (i) pentru a arăta că investițiile la posibilul viitor incinerator Progresu și per total Master Plan sunt comparabile cu cele pe care municipalitatea trebuie să le facă în furnizorul tradițional de agent termic al Bucureștiului și (ii) pentru a înțelege că incineratorul, obiectiv ce poate transpune (în fine, în România, în București) principiile economiei circulare în realitate, se construiește într-un perimetru industrial afectat deja de mari probleme, inclusiv de mediu. Sper că, indirect, am oferit astfel un răspuns și la preocupările ridicate de domnul Daniel Trifu de la Eco-Civica.

În anul 2018, ELCEN a produs și vândut circa 2,5 – 2,6 TWh energie electrică în cele patru centrale ale sale; viitorul incinerator, care ar trebui să ne scape de (mai toate) deșeurile nereciclabile pe care Bucureștiul le produce în cursul unui an, ar putea produce singur o cincime din această cantitate în cursul unui an.

Unde mai pui că, din nevoia de a alimenta fără sincope acest viitor incinerator, selectarea deșeurilor va fi un proces obligatoriu, determinându-ne pe toți, cetățeni, companii, municipalitate să punem în efectivitate conceptul de economie circulară, adică să facem pasul necesar în rândul țărilor civilizate.

Mai rămâne o singură întrebare pe care mi-o pun, pe care este posibil să v-o puneți și dumneavoastră: am putea rata din nou, pe mâna primarilor noștri? Poate că cel mai bine ar fi să ne asigurăm, la alegerile locale, că acest lucru nu se va întâmpla. De dragul generațiilor viitoare și pentru binele lor (și al nostru, al tuturor).

 

[1] https://www.stiripesurse.ro/groapa-de-gunoi-de-la-glina-un-co-mar-fara-sfar-it-pentru-locuitorii-din-zona_1206333.html

[2] https://www.stiripesurse.ro/aede-trage-un-semnal-de-alarma-in-privin-a-gropii-de-gunoi-glina-exista-o-noua-tentativa-infrac-ionala-de-reautorizare-a-periculoasei-activita-i_1344126.html

[3] https://www.green-report.ro/negoita-groapa-de-la-glina-a-fost-inchisa/

[4] https://ecosud.ro/depozitul-ecologic-vidra-bucuresti/

[5] http://www.bucurestifm.ro/2019/04/07/protest-la-groapa-de-gunoi-de-la-vidra-2/

[6] http://www.bucurestifm.ro/2018/02/02/iridex-anunta-ca-groapa-de-gunoi-de-la-chiajna-nu-ii-pune-in-pericol-pe-bucuresteni/

[7] http://www.bucurestifm.ro/2019/03/07/cum-sa-omori-ariciul-de-la-chiajna-rudeni-cu-fundul-altuia/

[8] http://www.ziare.com/gabriela-firea/primar-bucuresti/firea-a-primit-unda-verde-sa-construiasca-un-incinerator-urias-de-gunoaie-in-sudul-bucurestiului-1575138

[9] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/incinerator-de-gunoaie-in-bucuresti-unde-ar-urma-sa-fie-construit-1180807

[10] https://www.g4media.ro/pro-si-contra-incineratorului-de-deseuri-aprobat-de-primaria-bucuresti-in-sectorul-4-ce-spun-expertii-si-ce-metropole-europene-au-solutii-similare.html

[11] http://www.romania-actualitati.ro/colectarea_selectiva_a_deseurilor_o_problema_generalizata_in_bucuresti-129260

[12] Confederation of European Waste-to-Energy Plants

[13] https://www.wienenergie.at/eportal3/ep/channelView.do/pageTypeId/67860/channelId/-51715

[14] https://www.power-technology.com/projects/amager-bakke-waste-energy-plant/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s