C.E.O., BĂTRÂNA DOAMNĂ A ENERGETICII ROMÂNEȘTI ȘI VIITORUL SĂU INCERT

“Compania cea mai afectată de acest cost al certificatului de carbon este Complexul Energetic Oltenia, al doilea producător de electricitate al țării, care trebuie să plătească aproximativ un certificat pentru fiecare MWh produs. Or, în cazul în care în final compania va transfera integral în prețul energiei vândute acest cost, prețurile la electricitate vor crește în toată piața.”[1]

Memorandum aprobat de Guvern pentru

susținerea Complexului Energetic Oltenia

PACTUL VERDE

Frans Timmermans – “Tranziția climatică cuprinsă în Pactul ecologic european constituie atât un imperativ etic, cât și o oportunitate economică”[2]:

Trebuie să adaptăm modul în care producem și consumăm, astfel încât să ne protejăm sănătatea și bunăstarea și să asigurăm viitorul planetei pentru generațiile următoare. Nu există nicio altă soluție, deoarece nu avem o altă planetă. În ultimele decenii, în Europa, am demonstrat faptul că este posibilă întreruperea legăturii dintre emisiile de CO₂ și creșterea economică. Pe termen lung, avem cu toții de câștigat de pe urma trecerii la neutralitatea climatică.

În același timp și pe termen scurt, această tranziție va necesita eforturi semnificative și va presupune ajustări substanțiale din partea cetățenilor și a regiunilor care se bazează într-o mare măsură pe combustibili fosili. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană va adopta un Mecanism pentru o tranziție justă, care va include un Fond pentru o tranziție justă. Dorim să ne asigurăm că tranziția energetică și climatică este echitabilă și justă.

În prezent, sute de mii de locuri de muncă și multe gospodării încă depind de lanțul valoric al combustibililor fosili și de procesele industriale cu o intensitate mare a carbonului, de exemplu, în industria mineritului sau în industria siderurgică. 108 dintre cele 276 de regiuni ale UE găzduiesc infrastructuri de cărbune și aproximativ 237 000 de persoane sunt angajate în activități legate de cărbune, în timp ce zeci de mii de angajați lucrează în activități de extracție a turbei și în industria șisturilor bituminoase.

…vom depune toate eforturile necesare pentru a ne asigura că nicio regiune, nicio comunitate și nicio persoană nu este lăsată în urmă. Pentru a ajuta cetățenii din întreaga Europă, de la minele de cărbune din Asturia și Silezia, până la turbăriile din Midlands, dorim ca Fondul pentru o tranziție justă să ofere sprijin celor care sunt îngrijorați cu privire la locurile lor de muncă și să demonstreze că tranziția poate oferi oportunități pentru toți.

---

Advertisement

TREI DECENII DE LIBERTATE : EMIGRAȚIA MASIVĂ A ETNICILOR GERMANI, O DRAMĂ A ROMÂNIEI

Transilvanie, mândră țară,

cu puteri și bogății,

de Carpați împrejmuită,

cu verdeață răsădită,

plai cu aur și cu vii.

Dealurile Transilvaniei se așază de-o parte și de alta a drumului dintre Brașov, Kronstadt în limba germană, și Făgăraș, adică Fogarasch în limba germană, dar destinația noastră este Biserica fortificată din Cincșor, adică Kleinschenk, în limba germană. Sau, mai precis, Kli-Schink în dialectul săsesc. Dealuri mănoase, cu porumbi încă neculeși pe alocuri și vii, sate cu case mândre și biserici cu turle înalte, vite frumoase la păscut și turme de oi care se bucură de soarele unei toamne încă foarte blândă și darnică cu noi.

Cincșorul ne primește cu un soare care râde larg peste câmpuri, munții din zare și acoperișurile caselor și căutăm piața satului, nu foarte greu de găsit, pentru că acolo este biserica evanghelică fortificată în jurul căreia s-a așezat vatra localității.

O căutăm pe Carmen Schuster, cea care a dat o nouă viață moștenirii sașilor din Cincșor, constituind Fundația Contrafort și luptând să finanțeze refacerea ansamblului în special din donații, apoi din fonduri europene, dar și ale statului român; pentru că, altminteri, comunitatea etnicilor germani de aici nu mai numără decât vreo opt suflete și ar fi fost imposibil să susțină acest efort.

ȘI DACĂ BUCUREȘTIUL PIERDE DIN NOU RĂZBOIUL CU GUNOAIELE, PE MÂNA PRIMARILOR SĂI?

”Am învățat că funcția publică este un privilegiu ce trebuie întemeiat pe fundamente morale.”

Shimon Peres

 

Mărturisesc de la bun început că în România, deși am făcut unele progrese, interacțiunea cu mediul înconjurător, protejarea acestuia și a biodiversității în scopul de a beneficia noi înșine de o viețuire de calitate rămâne încă o noțiune abstractă, foarte potrivită să facă obiectul unei inflații de declarații de bune intenții, dar cu rare excepții și pentru a calibra și întreprinde acțiuni coerente și potrivite.

Exemple găsim peste tot: autorități care folosesc procesul avizării de mediu drept instrument cu care își servesc patronii de partid sau izbesc în adversarii politici, oameni de afaceri care consideră resursele mediului o cale de îmbogățire personală și echilibrele naturale, respectiv biodiversitatea un moft academic inutil și oameni obișnuiți care au obiceiul de a lăsa murdare locurile în care viețuiesc sau prin care trec în drumurile lor, fără să le pese de consecințele multiplicate ale nepăsării.

Mai nou, constat că în România, sub patronajul unor politicieni ce au probleme cu morala și etica, mergând până acolo încât acțiunile lor capătă un puternic iz de infracțiune de corupție, s-a dezvoltat ideea că tema protecției mediului și a biodiversității, la fel cu cea privind protecția echilibrelor climatice, nu sunt altceva decât instrumente prin care statele bogate ale Uniunii Europene umilesc și trag profituri de pe urma celor mai sărace din centrul și estul Europei.

SECURITATEA CIBERNETICĂ ÎNTRE VIAȚA PRIVATĂ ȘI MENȚINEREA ECHILIBRELOR SOCIALE

”Prima regulă a oricărei tehnologii folosită în afaceri este aceea că automatizarea unei operații eficiente îi va mări eficiența. A doua este că automatizarea aplicată unei operații ineficiente o va face și mai ineficientă.”

Bill Gates

 

Este un truism astăzi să afirmăm că omenirea este tot mai mult conectată prin intermediul tehnologiei, pentru că nu trebuie să facem niciun efort, altul decât acela de a privi puțin mai atent în jurul nostru, ca să realizăm acest lucru: telefonia mobilă omniprezentă și conectată prin terminale smart (un astfel de terminal conține un procesor capabil să suporte mai multe operații și să le facă mai repede decât computerul care a asistat prima misiune, care a dus oameni pe Lună), televizoarele smart prezente în aproape orice locuință, conectarea la internet a locuințelor și birourilor care a devenit regulă generală, conectarea obiectelor din locuință într-o rețea care comunică prin intermediul internetului (așa numitul Internet of Things – IoT) etc., toate acestea ne marchează viața.

Conectarea este pe cât de prezentă, pe atât de negată, pentru că societatea oamenilor nu este încă pregătită să înțeleagă – de fapt nici măcar să conștientizeze în adevărata sa dimensiune – faptul că prin conectarea în spațiul virtual pe care îl definește internetul, o mare parte a vieții sociale s-a mutat în acest (nou) spațiu, unde au loc absolut toate procesele pe care istoricește le-am definit deja ca viață socială: schimb de idei, reunirea de amintiri și valori comune, crearea unei (noi) istorii, conflicte, producție de valori, schimburi financiare, generarea și schimbul de monedă, procese electorale, războaie și așa mai departe.

Am auzit de multe ori din partea unora sau a altora afirmația: eu nu am treabă cu internetul, eu nu sunt conectat. Și totuși, astfel de oameni fac eforturi serioase – dar desigur nu conștiente – de a dobândi un telefon smart, de a-și construi un profil de facebook (”dar eu nu postez acolo decât poze și citesc știri, atât!”), de a avea o conexiune cât mai bună prin cablu la televiziune și pentru router-ul de internet (”nu pentru mine, dar copiii, știi, au nevoie pentru școală”) pentru ca, în cele din urmă, la sfârșitul zilei să rămână ore în șir conectat la postul de știri preferat, de unde se alimentează mai mult sau mai puțin conștient cu ”noutățile zilei” în forma în care deja au fost șlefuite de internet.

ATOMUL ȘI MOLECULA DE GAZ SAU PERSPECTIVA DEZIRABILĂ PE CARE ROMÂNIA ESTE PE CALE SĂ O RATEZE

”Era timpul să pornim din nou la drum. O națiune care nu are o conștiință de sine mesianică e sortită pieririi.”

Giovanni Papini – Un om sfârșit

 

”Ca Președinți ai României și Statelor Unite ale Americii, acționăm împreună, ca prieteni și aliați, pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic robust și durabil” este fraza cu care se deschide Declarația Comună a celor doi președinți, semnată în urma vizitei pe care Klaus Iohannis i-a făcut-o lui Donald Trump la Casa Albă luni, 20 august 2019.

Vizita lui Iohannis la Casa Albă și rezultatele discuțiilor dintre cei doi, așa cum au fost acestea reflectate de presă, în Declarația Comună sau în interviurile oferite de ambasadorul nostru la Washington, au generat reacții diferite, în marea lor majoritate reflectând fidel schismele de pe scena politică, în ajunul alegerilor prezidențiale din noiembrie ac.

Declarația Comună subliniază o anumită canalizare a interesului celor două state privind cursul viitor al Parteneriatului Strategic nu doar pe zona cooperării militare, ci și sfera civilă, dar strategică și anume în domeniul energetic – care interesează analiza de față – și cel al comunicațiilor:

SFÂRȘITUL ENERGETICII CARBONULUI HARD ÎN EUROPA ȘI O TRANZIȚIE MEDIATĂ DE PUTEREA ATOMULUI

Consiliul European din 20-21 iunie 2019 a adoptat Agenda Strategică a Uniunii Europene pentru 2019-2024, care se axează pe patru priorități principale: (i) protejarea cetățenilor și a libertăților; (ii) dezvoltarea unei baze economice solide și pline de vitalitate; (iii) construirea unei Europe verzi, echitabile, sociale și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei și (iv) promovarea intereselor și valorilor europene pe scena mondială.

În privința construcției unei Europe verzi, neutră din punct de vedere climatic, Consiliul European a invitat Consiliul UE și Comisia Europeană să avanseze cu lucrările privind procesele și instrumentele ce vor fi instituite pentru a atinge acest scop până în anul 2050, dar ținând cont de următoarele imperative: (i) să fie luate în calcul particularitățile țărilor UE; (ii) menținerea competitivității industriei europene; (iii) recurgerea la măsuri echitabile și echilibrate din punct de vedere social; (iv) respectarea dreptului statelor membre de a decide asupra propriului mix energetic și (v) valorificarea măsurilor deja adoptate în vederea atingerii obiectivului de reducere a emisiilor până în anul 2030.

La câteva zile după summit-ul liderilor europeni, comisarul Miguel Arias Cañete declara că s-a obținut deja un important progres în condițiile în care majoritatea țărilor Uniunii Europene sunt de acord cu țintele pentru anul 2050, și nu este nimeni surprins, în același timp, de faptul că există câteva țări ale Uniunii care consideră că mai sunt necesare încă discuții serioase asupra implicațiilor pe care le va avea alegerea acestui set de politici în domeniul schimbărilor climatice.

Vocile care pun sub semnul întrebării nu atât țintele din pachetul european privind schimbările climatice pentru anul 2050, pe care le consideră, în principiu, legitime, cât fezabilitatea atingerii acestora de către economiile din estul Uniunii într-un termen atât de scurt, precum și determinarea cu care statele membre dezvoltate din Uniune vor acționa solidar pentru a sprijini aceste economii bazate pe energetica carbonului, sunt: Polonia, Cehia, Ungaria și Estonia.

PONTUS EUXIN, O TEODICEE MARINĂ ȘI SOLARĂ

”Ei nu au un Apollo, un Jupiter, un Marte,/ la care să se-nchine pe rând, în ceasul greu/ şi nu clădesc altare peste credințe sparte,/ Cel Bun şi Drept, Zamolxis, le este unic zeu…”

Publius Ovidius Naso – Epistulae ex Ponto

 

La Pontus Euxin poți să fii localnic, ori de nu, atunci turist, pelerin ori, firește, marinar. Marinari noi cu siguranță nu suntem, dar parcă nici turiști n-am fost și nici pelerini. Localnici nu se poate, pentru că altele ne sunt rădăcinile și locul viețurii. Dar ce-am fost atunci, rămâne întrebarea, și cum s-o descâlcim? Călători pur și simplu, oare, să fi fost și cu asta să spun că am tranșat chestiunea?

În călătoria sa din Cuba, așa cum descrie în volumul de antropologie borgesiană (pentru că Jorge Luis Borges l-a însoțit pe cale) Hotel Ambos Mundos[1] Vintilă Mihăilescu, s-a pomenit întrebându-se oarecum la fel ca noi (deși mai degrabă cred că a fost invers) ce anume caută domnia sa în insula din Caraibe: o fi pelerin, o fi turist, o fi antropolog în exercițiu, nimic din toate acestea și totul la un loc?

Pontus Euxin al nostru este astăzi o zonă a contrastelor, deci vie. Acolo se vede cu ochiul liber cum moare o lume, lumea turismului muncitoresc dictat ideologic, cu hoteluri părăsite pe care nu le mai vrea nimeni, dar se naște o alta prin minunate vile pierdute în pădurici de pin, din care plaja se așază întâi leneș la soare, pentru ca apoi să se arunce în mare.

Ideea ideologizării vacanțelor pentru Arbeiterklasse în stațiuni mamut, cu hoteluri uriașe, se pare că i-a venit mai întâi lui Adolf Hitler, șeful Partidului Nazist, cel care a dispus ridicarea între anii 1936 și 1939, pe insula Rügen, a complexului turistic Prora, ce ar fi trebuit să găzduiască cel puțin douăzeci de mii de oameni o dată.

Adevărul.ro: “A fost un mentor şi un exemplu”

Joi seara a avut loc lansarea asociaţiei „Ambasador Mihnea Constantinescu”, găzduită de ambasadorul Israelului în România, David Saranga. La eveniment au participat numeroşi politicieni români care l-au cunoscut pe ambasadorul Mihnea Constantinescu, considerat unul dintre cei mai respectaţi diplomaţi ai României. Printre invitaţi s-au numărat Adrian Năstase, Mircea Geoană, Ana Birchall, Victor Ponta, Petre Roman şi Călin Popescu Tăriceanu.

„Aceasta este o seară specială. Lansăm împreună asociaţia Mihnea Constantinescu. Mihnea Constantinescu va rămâne în amintirea noastră drept un prieten adevărat al poporului evreu. Dar nu numai asta. Fiecare persoană dintre noi are o amintire cu Mihnea. Eu ţin minte prima dată când noi ne-am întâlnit, era în anul 1995, la Ierusalim, când l-a însoţit pe domnul ministru de Externe Adrian Severin. Am început să vorbim şi încet, încet am devenit prieteni. […] Întotdeauna Mihnea a fost acolo, uşa lui era deschisă atunci când am avut nevoie. După ce am primit mandatul de ambasador, l-am anunţat că vin, mi-a răspuns într-un mod foarte prietenos, ca de obicei, şi ar fi trebuit să ne întâlnim aici, în România.

Din nefericire, nu am reuşit să-l revăd. Mihnea a fost un mentor şi un exemplu pentru multe generaţii de diplomaţi. Sunt sigur că fiecare dintre noi îi suntem recunoscători pentru valorile pe care ni le-a transmis, precum şi pentru toţi anii de muncă prin care a definit rolul României la nivel internaţional. Va rămâne unul dintre cei mai respectaţi ambasadori, un exemplu de profesionalism şi diplomaţie şi un exemplu de umanitate şi educaţie. Proiectele sale nu vor rămâne doar în memorie, ele sunt implementate în fiecare zi.

PETRILA, PLANETA LUI ION DEZIDERIU SÎRBU

”Blaga (acum) mă considera o inteligență — investiție a Literelor române. Punctul lui de vedere este următorul: ′Ai avut cea mai fantastică viață, ai cunoscut tot ce e românesc. Ai fost iubit de profesorii tăi, te-au învățat toate limbile de care ai avut nevoie. Craiova nu e un loc de pedeapsă, e un spațiu ideal de singurătate creatoare, de sinteză a vieții tale risipite și risipitoare. Trebuia să te închidem, trebuia să te trimitem în exil, trebuia să te însurăm cu Lizi — altfel ți-ai fi împrăștiat zestrea toată. Așa te-am adunat; îți mai dăm câțiva ani, poate iese ceva de capul tău.′

I. D. Sîrbu[1]

 

Valea Jiului este un loc de poveste între munți. Poți descoperi plaiurile sale așa cum o fac ciobanii locului, adică momârlanii, pornind cu mioarele de la Jina sau Păltiniș, pe lângă Tăul Bistra sau Oașa, peste culmile Șureanului, pe lângă Vârful lui Pătru, coborând apoi în Răscoala și Cimpa către Petrila, locul de baștină al scriitorului Ion Dezideriu Sîrbu.

Dar la fel de bine îți poți abatele turmele din luncile Dunării în sus pe Jiu, pe lângă Tismana, peste vârfurile Munților Vâlcanului, pe lângă Straja, către Paroșeni apoi spre Dealul Babii ori către Petroșani, pe care traversându-le, să lași oile libere prin Cheile Roșiei sau Cheile Tăii să coboare apoi tot către Petrila lui I. D. Sîrbu.

Dar cine mai știe de nu vii cu turmele pe Olt în sus, caz în care, de n-o apuci către Polovragi, atunci musai ai apucat-o către Voineasa și, pe la Obârșia Lotrului, cazi în Lonea sau direct în Petrila, din nou în colonia minerească în care a văzut lumina lumii cu ochii de copil același I. D. Sîrbu.

STATELE UNITE ALE EUROPEI

”Trebuie să construim un fel de State Unite ale Europei. Numai în acest fel sute de milioane de truditori își vor putea recâștiga micile bucurii și speranțe, care fac viața să merite să fie trăită.”[1]

Winston Churchill

 

Acest articol nu este o pledoarie pro domo, ci o punere în context a unui întreg univers de idei despre care – nu mi-e foarte clar de ce, poate am o explicație personală, dar nu mă hazardez să o cuprind în acest text – nu prea mai auzim vorbindu-se în România; în ultimii doi ani, în special, discursul public al politicienilor români vizează anacronic un fel de naționalism reducționist, suveranist ce încearcă să nege progresele naționale ale ultimilor 15 ani și să relativizeze emulația provocată de formalizarea integrării României în Uniunea Europeană.

Mărturisesc, în schimb, că mi se pare absolut esențial să revedem, în pragul Summit-ului European în ”formatul 27” ce se va desfășura la Sibiu începând cu emblematica (pentru Europa) zi de 9 mai a acestui an, temele privind integrarea europeană ca soluție istorică la divizarea continentului și instaurarea păcii prin cooperare, trai și dezvoltare în comun, culminând cu redactarea textului Tratatului Constituțional pentru Europa, chiar dacă în anul 2005 acest efort – poate prematur, sigur insuficient explicat – a fost respins la vot de Franța (29 mai) și Olanda (1 iunie).

Deocamdată, în România politicienii s-au ferit să vorbească despre integrarea avansată a statelor membre ale Uniunii Europene sub premisa că ar fi în interesul românilor, iar explicația acestor ezitări – cu o singură excepție totuși, la care voi reveni – o avem urmărind comportamentul politicienilor actualei puteri, care au trecut direct în extrema reprezentantă de curentul suveranist pan-european, care postulează o retorică pronunțat naționalistă și un viitor cu o Europă fragmentată, ce nu poate fi mai mult decât o simplă piață comună.