BREXITOZA PURULENTĂ

Aceste planuri de evacuare de urgență au existat încă din timpul Războiului Rece, dar acum au fost reactivate pentru cazul unor tulburări civile în urma unui Brexit fără un acord.[1]

Sursă anonimă de la Whitehall, citată de Sunday Times

 

Occidentul se află sub presiune, proiectul democrației liberale regresând mult din zilele în care Francis Fukuyama anunța sfârșitul istoriei – ca pe-un deznodământ așteptat și o victorie implacabilă a acestui tip de proiect global – și până astăzi. Probabil că evoluțiile cele mai preocupante la acest moment, din perspectiva Occidentului ca placă turnantă a globalizării democrației liberale, sunt cele legate de Administrația Trump și proiectul America First, de Brexit și consecințele sale asupra Europei, precum și corozivitatea proiectului iliberal pentru Uniunea Europeană, așa cum este acesta susținut de actualele guverne ale Ungariei, Italiei și Poloniei.

Cu referire la Brexit, subiect pe care îl voi trata în acest articol, am să încep prin a menționa că, urmărind dezbaterile din data de 14 ianuarie 2019 din Camera Comunelor, așa cum a fost evenimentul redat de mass media, mi-a reținut atenția o idee pe care a expus-o o invitată a corespondenților locali ai CNN, dintre mulții britanici prezenți la demonstrațiile din fața Parlamentului, și pe care încerc să o redau din memorie:

Britanicii care au votat pentru LEAVE și-au exprimat de fapt revolta împotriva Londrei, a Londrei care este sediul guvernului, al Parlamentului și al marilor afaceri. Ei consideră că toții banii vin aici, în Londra oricum prosperă; în rest țara nu a putut să profite aproape deloc. A fost un vot împotriva unei Londre ca centru al globalizării pervertite din care profită doar corporațiile, oamenii de afaceri și politicienii. Ce referendum poate măsura aceste lucruri? Înțelegeți acum de ce spunem că a greșit Cameron?

TOPSY TURVY OR PREMEDITATED MESS?

Abia în 1980 ne-a fost dat să aflăm, dintr-un articol publicat în Sunday Times[2], cum a murit, de fapt, fiul lui Stalin, Iakov. Prizonier în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fusese internat în același lagăr de concentrare cu niște ofițeri englezi. Aveau, firește, latrine comune. Fiul lui Stalin le lăsa întotdeauna murdare, după ce le folosea. Englezilor nu le plăcea să-și vadă latrinele spurcate… Îi reproșară comportamentul și el se simți ofensat. Continue reading “BREXITOZA PURULENTĂ”

Advertisements

CHINA ȘI RUSIA SAU RIVALITATEA NATURALĂ ȘI COOPERAREA INCIDENTALĂ

”China a fost mereu și este și acum implicată în proiecte dezvoltate în regiunile estice ale Rusiei. Avem parte de beneficii unice datorate poziției geografice. China și Rusia sunt mari vecini și avem legături politice strânse…Relațiile chinezilor cu rușii au fost în toate timpurile la nivel înalt.”[1]

Xi Jinping, discurs Forumul Economic al Estului, Vladivostok, septembrie 2018

 

Fondat de Vladimir Putin în 2015, Forumul Economic al Estului, găzduit de Universitatea Federală a Orientului Îndepărtat din Vladivostok, l-a avut pentru prima dată printre participanții de nivel înalt, așa cum menționează agenția națională chineză de știri Xinhua, pe președintele Chinei, Xi Jinping[2].

Așa cum ne-au obișnuit politicienii în general, iar liderii autoritari întotdeauna, fac declarații care iau în răspăr adevărul (zilei ca și pe cel istoric) de fiecare dată, pentru că există la această categorie de lideri deformația de a considera că adevărul și realitatea sunt categorii de filozofie-politică perfect manipulabile, în conformitate cu obiectivele de moment.

Realitatea pe care atât Xi Jinping, cât și Vladimir Putin preferă deocamdată să o oculteze în privința relațiilor sino-ruse are (i) o dimensiune istorică: Rusia și China s-au aflat foarte aproape în anii ′60 ai secolului XX să se angajeze într-un conflict pe care părțile nu excludeau să-l rezolve cu arma atomică; respectiv (ii) o dimensiune contemporană: rivalitatea dintre cele două puteri nu a dispărut și nu are cum să dispară, este doar ținută sub obroc.

Teza articolului meu este aceea că Rusia și China sunt aliați de conjunctură cu un inamic comun – SUA – convenabil celor două regimuri conduse de lideri ambițioși ca Vladimir Putin și Xi Jinping; dar viitorul lor natural este confruntarea. Cele două regimuri autoritariste găsesc astăzi convenabilă cooperarea, remodelând împreună peisajul global într-o formă favorabilă pragmatismului și indiferentă cu destinul popoarelor: o lege a junglei ridicată la rang de comportament global. Continue reading “CHINA ȘI RUSIA SAU RIVALITATEA NATURALĂ ȘI COOPERAREA INCIDENTALĂ”

PROLEGOMENE LA PROBLEMA INSOLVABILĂ A REINTRODUCERII DUHULUI ÎN LAMPĂ

În politică alegerea este arareori între bine și rău, ci între cel mai mare și cel mai mic rău.

Niccolò di Bernardo dei Machiavelli

 

Al-Jinn sunt în credința islamică duhuri nici rele, dar nici bune, moștenite din tradițiile păgâne pre-islamice ale arabilor și însemnând ființe care sunt ascunse simțurilor omului. Uneori, așa cum ne-o arată poveștile arabe ale celor O mie și una de nopți, astfel de duhuri (Jinn sau Djinn) erau literalmente ascunse în vase ceramice bine pecetluite sau lămpi din care, în principiu, era preferabil să nu fie eliberate decât în condiții strict controlate sau dacă aveai pe deget inelul lui Solomon, cel care ți-ar fi conferit privilegiul stăpânirii acestor creaturi atât de imprevizibile.

Cu toate că lumea cunoștea riscurile eliberării unui Jinn din recipientul în care se afla închis (nu de puține ori de secole), pentru că acesta era incontrolabil și nu de puține ori în toane atât de proaste încât i-ai fi devenit imediat victimă, se complăcea în speranța că exista o șansă (ce-i drept mică) să devină cooperant; caz în care puteai profita într-un mod inimaginabil, pentru că ți-ar fi îndeplinit dorințe și visuri dintre cele mai nebunești. Desigur, nu fără consecințe ulterioare, dar ce mai conta, riscul și micile inconveniente erau pe deplin răsplătite.

Opinia mea, pe care se întemeiază de altfel acest articol și cele câteva care-i vor urma pe aceeași temă, este că la un moment dat în istorie noi am eliberat câțiva Djinn-i în speranța că ne vor ajuta să ardem etape ale devenirii nu prin virtute și luptă aprigă și susținută, ci să păcălim viitorul prin scurtături care să ne aducă bunăstare fără nici cel mai mic efort. Continue reading “PROLEGOMENE LA PROBLEMA INSOLVABILĂ A REINTRODUCERII DUHULUI ÎN LAMPĂ”

DESANTUL CHINEZ

Huawei și eu personal nu am primit niciodată nicio solicitare, de la niciun guvern, pentru a furniza informații necuvenite. (…) În acest context eu nu văd nicio legătură strânsă între convingerile mele politice și deciziile de business pe care le ia compania pe care o conduc. Și cred că am spus deja foarte clar că vom spune un nu categoric oricăror cereri de acest gen.[1]

Ren Zhengfei, CEO și fondator al Huawei

 

Într-o simplificare dramatică a realităților scenei globale, întrebarea care se pune este dacă China va fi pentru UE partenerul ideal sau cel mai cumplit coșmar. Deocamdată sunt elemente care, judecate nenuanțat, îi conduc pe unii observatori către prima concluzie și pe alții la cea de-a doua. Pe cei care de ceva vreme cochetează cu ideea că UE își trăiește ultimii ani nici nu-i mai iau în calcul.

Din fericire, lumea în care trăim este complexă iar globalismul, oricât de mult l-am nega, a introdus în ecuație atât de multe nuanțe încât judecățile simplificate sunt din start sortite eșecului. Relația UE – China este într-o dinamică pasionantă și deschisă aproape oricărui tip de evoluție. Cele două părți dovedesc permanent că au resurse excelente pentru a oferi lumii speranță și echilibru, în ciuda diferențelor de viziune pe mai multe dosare de politică internațională sau a accidentelor de parcurs.

EU LEAKS BY CHINA, FEATURING USA

Area 1, o companie americană de securitate cu sediul în California, înființată în anul 2013 de foști agenți ai NSA, a dezvăluit în decembrie 2018 că a descoperit un atac provocat de hackeri de elită angajați de armata chineză, care au reușit să își creeze și să-și mențină timp de trei ani accesul la peste 1000 de documente (telegrame) confidențiale vehiculate pe canale diplomatice din Uniunea Europeană.

Totul ar fi pornit, în opinia Area 1, de la un atac de tip phishing ce a vizat comunicațiile unor diplomați ai Republicii Cipru ce a avut succes și care le-a dat ulterior hackerilor chinezi acces la întreaga rețea de comunicații diplomatice a UE. Continue reading “DESANTUL CHINEZ”

MIRACOLELE ZEULUI PRIAPOS, CEL ÎNCONJURAT DE CURTEZANE, BUFONI ȘI CONDOTIERI

Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.

Matei, 6:34

 

Vreme trece, vreme vine… am încheiat un an, 2018, dificil, cu o guvernare pusă pe rele și tot mai decisă să ducă planurile lui Liviu Dragnea (dar și ale sponsorilor, apropiaților și acoliților săi) la bun sfârșit, indiferent cu ce preț pentru noi cetățenii sau pentru țară. Vestea proastă este că ne așteaptă un alt an, 2019, cel în care abia am intrat, ce va fi probabil mult mai complicat decât precedentul, în condițiile în care provocările sunt de departe mai complexe.

În primul rând, ne găsim în plin mandat al președinției Consiliului Uniunii Europene (preluarea oficială a mandatului a avut loc joi, 10 ianuarie, într-o ceremonie găzduită de Ateneul Român) și va trebui să gestionăm cu mare profesionalism provocările unui Brexit ce ar putea avea loc în lipsa unui acord (nu-i deloc exclus), sau consecințele relației tot mai dificile dintre Uniune și administrația președintelui american Donald Trump, ori chestiunile legate de fenomenul migraționist, marea problemă a Bugetului Unional 2021 – 2027, nu în cele din urmă efectele campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare etc.

Mai apoi, guvernul V. V. Dăncilă stă ca vițelul față în față cu poarta nouă începând anul fără un proiect de buget național, în mare lipsă de resurse, dar și de soluții raționale care să împace, pe de-o parte, nevoia populistului Liviu Dragnea de a scoate permanent pe masă proiecte grandioase și soluții miraculoase (ca să dea cu tifla oponenților politici și Bruxelles-ului) cu, pe de altă parte, perspectiva unei recesiuni economice pe care cuplul de tragi-comici în ale economiei și finanțelor Vâlcov-Teodorovici se străduiesc să o grăbească, cu mâna premierului, prin emiterea OUG 114/2018.

În fine, ca să întregim tabloul, 2019 este an electoral, cu alegeri europarlamentare cruciale pentru viitorul Uniunii (în ansamblu, dar și al fiecărui stat membru în parte), precum și cu alegeri prezidențiale în România. La București actuala putere politică va milita alături de Italia, Polonia și Ungaria pentru o sporire a forței și reprezentării euroscepticilor în Parlamentul European, iar în privința alegerilor prezidențiale, după cum se creionează lista candidaților potențiali, temerile cele mai negre au mari șanse să se împlinească.

Mărturisesc că rezist cu greu tentației de a-mi imagina cum arată anul 2019 privit din biroul președintelui Camerei Deputaților, acel loc în care, după Scroviștea, lentilele liderilor PSD deformează imaginea țării până la scene bucolice de poporeni placizi care râd și aplaudă cu plăcere realizările guvernării, viziuni pe care le proiectează apoi în scurte filmulețe mobilizatoare și voioase pentru uzul curtezanelor, bufonilor și condotierilor din cexuri și alte forme de aglutinare ale celor care țin acum soarta României în mâini. Continue reading “MIRACOLELE ZEULUI PRIAPOS, CEL ÎNCONJURAT DE CURTEZANE, BUFONI ȘI CONDOTIERI”

ÎNFIINȚÂND FONDURI, DESCURAJÂND INVESTIȚII SAU REFLECȚII ASUPRA UNUI CAPITALISM ORIGINAL

Utilizarea naționalismului/patriotismului ca armă într-un război hibrid pentru putere este imorală și inutilă. Cine este naționalist să pună mâna să construiască autostrăzi și căi ferate. Cine este naționalist să pună mâna să construiască spitale și universități. Cine este naționalist să crească marile companii energetice românești și băncile românești. Cine este naționalist să sprijine expansiunea firmelor românești în țările vecine, nu să ofere firmelor maghiare exportul gazelor românești. Cine este naționalist să nu trucheze licitațiile pentru înzestrarea armatei. Cine este naționalist să împingă aderarea României la OECD. Cine este naționalist și conduce România să nu își construiască vile prin Brazilia și să își facă concediile în țară, nu prin destinații exotice.

Petrișor Gabriel Peiu”Manual de recunoaștere corectă a bunului român”[1]

 

Un proverb românesc ne învață să ”nu punem boii înaintea carului” și dacă vrem să știm exact la ce se referă această învățătură veche, DEX ne lămurește că semnifică: ”a lucra haotic / dezorganizat; a efectua o serie de acțiuni într-o ordine improprie / nefirească”. Mi-e teamă însă că trăim vremuri în care – din motive ce nouă celor mulți de obicei ne scapă, datorită lipsei de comunicare corectă și cinstită – clasa noastră politică pune cu obstinație carul înaintea boilor.

Uneori ne întrebăm dacă acești oameni care luptă să cucerească puterea politică pentru a decide apoi în materie de guvernare și legiferare chiar pun carul înaintea boilor din stupiditate sau au o agendă pe care preferă să nu o comunice public, pentru că cinismul ei ne-ar ofensa; ori, când se acționează conform unei agende ascunse, multe dintre decizii pot să pară ilogice și nefirești.

Ca să nu ”bat apa în piuă” folosind cuvinte multe, ideea articolului ar fi să ”bat șaua să priceapă iapa” pe marginea deciziilor legate de posibila înființare a unor noi fonduri de investiții – o perdea de fum colorat, însoțit de zgomote asurzitoare – pe fundalul cărora actuala guvernare vrea să schimbe paradigma de dezvoltare economică în condițiile în care, cel puțin deocamdată, mie-mi pare doar că ”aruncă copilul odată cu apa din copaie”.

FONDUL DE INVESTIȚII KAZAH – ROMÂN, O REALIZARE PENTRU GUVERN SAU ÎNCĂ UN AVERTISMENT PENTRU NOI?

La finele lunii octombrie 2018, adică după aproape șase ani de negocieri între guvernele României (Ponta I, II și III, Cioloș și, în fine, Liviu Dragnea I, II și III) și compania kazahă ce deține rafinăria Petromidia (KazMunaiGaz), părțile au bătut palma și au pus bazele Fondului de investiții kazah-român, prevăzut ca una dintre soluțiile de lichidare a datoriei istorice bugetare a fostei companii controlată de omul de afaceri și politicianul Dan Costache ”Dinu” Patriciu, astăzi dispărut dintre noi. Continue reading “ÎNFIINȚÂND FONDURI, DESCURAJÂND INVESTIȚII SAU REFLECȚII ASUPRA UNUI CAPITALISM ORIGINAL”

LUNGUL DRUM AL MĂTĂSII ȘI RĂBDAREA CHINEZEASCĂ

China militează pentru creșterea unei națiuni ce va împărtăși viitorul comun al umanității și încurajează dezvoltarea unui sistem global de guvernanță. În acest fel vom fi martorii creșterii influenței Chinei pe scena internațională, a abilității noastre de a inspira și a puterii noastre de a modela lumea; iar China a adus deja mărețe contribuții la dezvoltarea lumii și la pacea globală.

Xi Jinping[1]

 

Scopul acestui articol este acela de a trece în revistă câteva repere ale viziunilor chineză și, respectiv, europeană asupra cooperării bilaterale și globale. Voința de cooperare economică dintre părți este certă și substanțială, chiar dacă unele dintre guvernele europene au anumite rețineri (multe justificate) cu privire la investițiile chineze de pe continentul european, pe de-o parte, în timp ce, pe de altă parte, condițiile oferite de piața chineză companiilor europene sunt viciate de interferența politicului și de sistemul precar de protecție a proprietății asupra mărcii ori a proprietății intelectuale.

Când se ajunge la drepturi și libertăți cetățenești China și Europa se despart, întrucât viziunea părților este net diferită: Uniunea Europeană, cu toate accidentele și particularitățile din unul sau altul dintre statele membre, este un sistem democratic, liberal, în timp ce China comunistă vede libertatea individului în limitele stricte fixate de stat, adică de politicile Partidului Comunist, și chiar și aceste limite sunt adesea abuzate, atunci când politicul consideră, arbitrar, că se impune.

În anul 2017 Eurozona a avut un PIB cumulat mai mare decât cel al Chinei cu mai puțin de 200 de miliarde de dolari. Probabil că, în anul 2018, PIB-ul Chinei ar putea să atingă aproximativ 13.200 miliarde de dolari și l-ar putea depăși pe cel al Eurozonei (anticipat să atingă 12.800 miliarde de dolari) cu peste 400 miliarde de euro, potrivit calculelor Bloomberg[2]. Cu alte cuvinte, China ar putea deveni în 2018 prima economie a lumii. În plus (figura 1), de mulți ani balanța schimburilor comerciale China – UE este favorabilă statului asiatic, așa cum o arată datele publicate de Eurostat[3]. Continue reading “LUNGUL DRUM AL MĂTĂSII ȘI RĂBDAREA CHINEZEASCĂ”