CÂT TIMP EUROPA REZISTĂ, LUMEA LIBERĂ MAI PĂSTREAZĂ O SPERANȚĂ

“Așa că vă spun vouă: lăsați Europa să se ridice!”

Winston Churchill (Zürich, 19 septembrie 1946)

Istoria omenirii, asemeni valurilor mării, este fluidă și în continuă schimbare, deși prima impresie este aceea că există o anume ciclicitate a schimbărilor; în realitate niciodată nimic nu mai este la fel în istorie, aparențele înșală: totul este, cum spune englezul, wishful thinking.

Europa marchează de milenii istoria omenirii și puține sunt civilizațiile în istoria ultimelor 3 – 4 milenii care nu au fost influențate de civilizația europeană; prin civilizație europeană înțelegând mai întâi sinteza greco-feniciano- egipteană și ulterior sinteza greco-romană. Imperiul persan a fost influențat de ea, evreii înșiși, deși au încercat din răsputeri să își păstreze individualitatea, au fost influențați, dar și civilizația arabă a secolelor VII – XIII a fost influențată de sinteza greco-romană.

Apoi Europa a inventat expansiunea colonialistă și niciun continent nu a scăpat acestui val, iar la finalul acestui exercițiu de export masiv al căii europene în lume, a impus și două conflicte la scară globală ce au adus distrugeri niciodată întâlnite în istorie: civilizația europeană ajunsese la apogeul influenței sale în lume.

Astăzi Europa este redusă la teritoriul său continental, dar îi vine greu să se împace cu ideea. Conferința de securitate de la Munchen a prilejuit din nou, la fel ca și anul trecut, tuturor observatorilor interesați de evoluțiile globale să ia contact în direct cu trama europeană: un continent sfâșiat între ideea de a se integra deplin și a deveni o entitate confederată capabilă să își uite trecutul conflictual și să exporte pacea, sau desfacerea sa în bucăți statale naționaliste dornice să ia parte încă o dată la efortul reîmpărțire a lumii.

AVERTISMENUL LUI FRANK-WALTER STEINMEIER

La tradiționalul eveniment dedicat scenei politice mondiale care se desfășoară la început de an la Munchen, președintele Germaniei, distinsul (și experimentatul) diplomat Frank-Walter Steinmeier a lansat critici la adresa liderilor care conduc administrațiile celor trei mari superputeri – Statele Unite ale Americii, China și Rusia – pentru modul în care înțeleg să-și construiască politicile externe.

Discursul lui Steinmeier este totodată și un avertisment serios adresat celor care, din motive egoiste și mărginite, legate de păstrarea puterii personale, subminează echilibrele fine ale ordinii mondiale, stabilite cu atât de mare greutate în urma a două războaie mondiale devastatoare și se pun într-o competiție care, dacă va escalada, nu poate decât să arunce pur și simplu lumea în haos, iar consecințele nu pot fi prevăzute de nimeni.

Frank-Walter Steinmeier a încercat, totodată, în discursul său susținut în deschiderea Conferinței de Securitate de la Munchen, să-i facă pe puternicii lumii, dar și pe liderii de opinie, strategi politici și militari, în fine chiar și pe oamenii obișnuiți, să înțeleagă că indicatorul perfect al sănătății ordinii globale este Europa, așa cum bine sublinia în urmă cu 74 de ani, la Zürich, extrem de lucidul și pragmaticul Winston Churchill.

Eronat interpretat ca un adept al re-apropierii de Rusia, Frank-Walter Steinmeier, prin critici egal îndreptate împotriva derapajelor liderilor SUA, Chinei și Rusiei a afirmat limpede, chiar dacă într-un limbaj specific diplomației, că este absolut eronat și periculos ca superputerile menționate, dar cu deosebire SUA și Rusia să pună sub presiune construcția unională europeană, care este indicatorul cel mai clar (poate singurul rămas) al stării echilibrelor globale.

Rusia a făcut din forța militară și din schimbarea violentă a frontierelor de pe continentul european mijloace al politicii sale. (…) Iar cel mai apropiat aliat al nostru, Statele Unite ale Americii, sub conducerea actualei administrații, respinge ideea unei comunități internaționale. (…) Măreț din nou, chiar în detrimentul vecinilor și al partenerilor“, a subliniat Steinmeier, într-un atac indirect la adresa președintelui american Donald Trump, care și-a construit edificiul politicii externe pe premisa “să facem America măreață din nou[1].

China a devenit prin ascensiunea din ultimele decenii un actor important în instituțiile internaționale. “Dar, concomitent, nu acceptă dreptul internațional decât selectiv, acolo unde nu contravine propriilor interese“, a remarcat Steinmaier. Acțiunile Chinei în Marea Chinei de Sud îi deranjează pe vecinii din regiune. “Iar acțiunile Chinei împotriva minorităților din propria țară ne deranjează pe noi toți“, a spus el, făcând aluzie la relatările privind arestarea în masă a uigurilor.[2]

Soluțiile aventuriste în raport cu echilibrele globale post Conferința și Tratatele de Pace de la Paris, respectiv post Bretton Woods dovedesc că marile puteri nu au metabolizat consecințele războaielor mondiale și pe cele ale încheierii războiului rece, optând în ultimii cincisprezece ani pentru atitudini resentimentare și unilaterale, în speranța că pot obține mai multă influență la scară globală; în cuvintele lui Frank-Walter Steinmeier: “să vadă unde ajunge dacă pune interesele proprii mai presus de interesele tuturor celorlalți“.

De aici și concluziile discursului președintelui german: revenirea la interesele naționale slăbește comunitatea internațională și în contextul căutării de soluții pentru problemele globale, între care schimbările climatice. Comunitatea internațională ar trebui să fie profund neliniștită de faptul că instituțiile internaționale sunt blocate și slăbite.

Ne întoarcem la vechea dilemă de securitate. Mai multă neîncredere, mai mult armament, mai puțină siguranță – acestea sunt urmările ei obligatorii. Care conduc spre o nouă cursă a înarmării nucleare, care nu va produce doar noi arme, ci și noi puteri nucleare, cu toate riscurile de rigoare pentru stabilitatea nucleară, care este oricum precară“, a conchis Steinmeier.

COVID 19 ȘI CALEA CHINEZĂ A SUPUNERII

China nu este acum în fața primului virus care se află la originea unei pandemii, un virus de origine animală care s-a transmis și la om și, prin urmare, a generat infecții dificil de tratat. A fost și cazul focarului SARS din China anului 2002, provocat de un virus pe care îl purta o anumită specie de liliac considerat de chinezi o delicatesă, dar care a suferit o mutație ce i-a permis să infecteze și oameni și să se transmită rapid.

Noul coronavirus a apărut în Wuhan și a fost asociat de specialiști cu o piață de fructe de mare și de animale; deși s-a speculat foarte mult și pe marginea faptului că în Wuhan există și două laboratoare de cercetare în domeniul biologic[3], care ar putea fi asociate și cu anumite programe militare de dezvoltare de arme biologice.

Dar ceea ce este important de această dată, față de momentul SARS, este că administrația comunistă chineză, sub mandatul pe care președintele Xi Jinping l-a început în anul 2012, are pretenția că, pe plan intern, și-a eficientizat aparatul funcționăresc și l-a curățit de elementele corupte, în timp ce pe plan extern și-a propus să deschidă drumul spre transformarea Chinei în cea de-a doua putere economică și militară a lumii.

Dar administrația Xi Jinping, în afara declarațiilor sale de intenții și a unor proiecte pe care le-a oferit lumii și sunt deja destul de bine cunoscute – Drumul Mătăsii, un proiect economic expansiv cu puternice accente politice; proiectele de expansiune în spațiul cosmic și cele de dezvoltare militară – nu a făcut pași consolidați nici măcar în direcția pe care și-a propus-o.

Ceea ce a reușit Xi Jinping a fost să pună China pe curs de coliziune cu SUA și chiar și cu Europa, să-i neliniștească pe toți vecinii săi asiatici și, într-o măsură deloc neglijabilă, să-l pună pe gânduri până și pe Vladimir Putin. Pe plan intern, ambiția lui Xi Jinping de a rămâne la putere pe viață a implicat și instaurarea unui regim intern de mână forte, îndreptat nu doar împotriva contestatarilor regimului comunist, ci și împotriva unor membri ai partidului.

Într-o societate tensionată, focarul din Wuhan a căzut cât se poate de prost pentru administrația Xi Jinping. Iar reacția societății a fost pe măsură: în primul rând funcționărimea de partid a reacționat tardiv și inadecvat, încercând mai întâi să ascundă realitatea, iar mai apoi a intervenit administrația centrală, evident disproporționat și arbitrar, fie construind peste noapte spitale cu mii de paturi, fie implicând armata pentru a ține sub control populația disperată.

Admirația pe care nu puțini au exprimat-o pentru eficiența și îndrăzneala administrației chineze în general, inclusiv pentru modul în care au abordat gestionarea crizei epidemice Covid-19, cu ridicarea peste noapte a unor complexuri spitalicești în Wuhan – Leishenshan, cu 1600 de paturi și Huoshenshan, cu 1000 de paturi – nu cadrează totuși, așa cum observă și presa străină, cu inexplicabilele sincope și bâlbe ale regimului, pentru a căror acoperire sunt dispuse acte samavolnice de arestare ale celor care îndrăznesc să le dezvăluie.

“Decalajul dintre viziunea spitalelor vaste – scrie Mediafax – construite și ‘aruncate în acțiune’ în doar câteva zile, precum și realitatea mult mai complicată de la fața locului amintește de unul dintre principalele obstacole cu care se confruntă autoritățile din Beijing în timp ce se chinuie să oprească răspândirea virusului: propriul sistem autoritar și secretos al Guvernului și aparatele vaste de cenzură și propagandă.

Aparatul bine uns al partidului comunist distruge orice opoziție și poate înăbuși amenințări justificate. Sistemul de propagandă este creat pentru a susține partidul, iar statul nu poate fi de încredere atunci când vine vorba despre informații precise. Aceasta este o problemă nu doar pentru familiile care au rămas în urmă din cauza coronavirusului și firmele distruse de închiderea neașteptată a orașului, dar și pentru o lume care încearcă cu disperare să analizeze cât de mult succes au autoritățile din Beijing în controlarea epidemiei.”[4]

La începutul lunii ianuarie 2020, profesorul Xu Zhangrun, a publicat un pamflet cu titlul “Alarmă virală. Când furia depășește frica“, în care, pornind de la exemplul modului în care au reacționat autoritățile în primele zile ale epidemiei, a făcut o critică a regimului de control și cenzură impus de administrația comunistă condusă de Xi Jinping.[5]

“Acestea ar putea fi ultimele cuvinte pe care le scriu.”, consemna Xu Zhangrun în finalul eseului său. Așa cum au aflat jurnaliștii de la The Guardian, el a fost într-adevăr arestat imediat după publicarea textului, conturile de social media i-au fost blocate și ulterior plasat în arest la domiciliu.

În fine, ca să pună capac la toate, recent administrația comunistă a recunoscut, cu jumătate de gură, că Beijingul știa de epidemie încă din primele zile, iar președintele Xi Jinping a emis primele sale decizii privind situația din Wuhan încă din data de 7 ianuarie, adică cu două săptămâni înainte de data la care liderii comuniști au afirmat inițial că ar fi primit primele informații la centru.[6]

CECUL ÎN ALB ÎNMÂNAT DE SENAT LUI DONALD TRUMP

Donald Trump este al 45-lea președinte al Statelor Unite și al treilea împotriva căruia Congresul SUA a declanșat o procedură de impeachment. Un alt președinte republican, Richard Nixon, a fost vizat acum cinci decenii și jumătate de iminența unei proceduri de impeachment, dar a avut tăria de a o evita, demisionând.

Donald Trump, asemeni democratului Bill Clinton, a preferat să se pună sub protecția majorității de partid, iar majoritatea republicană din Senat l-a apărat și, implicit, i-a creditat atât atitudinea cât și politicile; în fața istoriei această stare de fapt nu va putea fi tăgăduită.

Dar să începem nu cu începutul, ci cu mult mai recentele declarații ale lui Donald Trump din interviul pe care l-a acordat recent (joi, 13 februarie ac.) publicistului Geraldo Rivera de la CNN.[7] Imediat ce s-a văzut absolvit de acuzații în Senat, Donald Trump nu s-a mai ferit să recunoască că avocatul său, Rudolph Giuliani, atunci când a vizitat Kievul, avea un mandat de la președintele SUA.

Cu alte cuvinte, ceea ce a negat vehement pe tot parcursul procesului intentat de democrați, a recunoscut senin în fața unui publicist al postului de televiziune pe care, de altfel, personal îl detestă: “Deci atunci când mă întrebi de ce l-am folosit pe Rudy… un lucru despre Rudy care îmi place: a fost cel mai bun procuror, știți, unul dintre cei mai buni procurori și cel mai bun primar. (…) Dar și alți președinți au avut. FDR (Franklin D. Roosevelt – n.red.) avea un avocat care, practic, era total implicat cu guvernul. Eisenhower avea avocat. Toți aveau avocați.”

Întrebat de ce a făcut-o, totuși, Trump a explicat ca a avut și are o “experiență neplăcută” cu agențiile de informații ale SUA (din cauza anchetei privind ingerințele Rusiei în alegerile americane), așa că a apelat la Giuliani: “Iată alegerea mea: mă ocup de toți oamenii precum Comey (James Comey, fostul director al FBI – n.m.) sau mă ocup de Rudy.”

Este un interviu relevant, în măsură să devoaleze publicului (alegătorului) american faptul că democrații nu s-au înșelat în demersul pe care l-au inițiat (chiar dacă unul pronunțat partinic), iar președintele lor nu doar că nu dă doi bani pe buna credință și onoare în funcție, dar și că nu vede absolut nimic rău în faptul că se comportă la Casa Albă asemeni unui afacerist lipsit de scrupule și de etică.

Nu a fost sigurul prilej pentru opinia publică să-l vadă pe Donald Trump în adevărata sa lumină. După ce joi, 20 februarie, Roger Stone a fost condamnat de justiție la 40 de luni de închisoare, fiind găsit vinovat că a exercitat presiuni asupra martorilor și a mințit Congresul privind contactele sale cu organizația WikiLeaks[8], Trump a anunțat public că îl va “exonera” și că urmează să “ia o decizie la un moment dat”.

Una peste alta, miercuri (5 februarie 2020), președintele Donald Trump a fost achitat de Senatul SUA față de acuzațiile privind abuzul de putere și obstrucționare a Congresului. Casa Albă a salutat hotărârea Congresului: “Președintele este încântat să lase în urmă acest capitol de comportament rușinos al democraților și este hotărât să-și continue activitatea în numele poporului american în 2020 și după aceasta“, a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului, Stephanie Grisham.[9]

Făcând zid în jurul lui Donal Trump, republicanii au gândit strict în cheie electorală, liderul majorității republicane din Senat, Mitch McConnel, declarând după ce Senatul și-a pronunțat hotărârea în procesul de impeachment că democrații au comis o “eroare politică colosală” prin inițierea procedurii de destituire și că, “în momentul de față, ei sunt învinșii” și republicanii sunt “într-o poziție bună“, cu nouă luni înainte de alegerile prezidențiale.

Nancy Pelosi, președinta democrată a Camerei Reprezentanților și adversara neîmpăcată a președintelui Trump, a ținut să reafirme că actualul lider de la Casa Albă “rămâne o amenințare la adresa democrației americane“; o evaluare cu care mulți lideri politici din Europa sunt de acord. De fapt aceasta este și marea problemă a Uniunii Europene în relația cu administrația Trump: cum poți construi când ai în față un promotor al unei politici aventuriste, instabil și lipsit de orice repere.

Dincolo de nemulțumirea fățișă față de administrația Trump, ce răzbate din capitale ca Berlin sau Paris, același gen de plasare a liderului american într-o zonă mult prea puțin respectabilă o regăsim și mai la est: președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în interviul pe care l-a acordat jurnalistei CNN Christiane Amanpour, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen[10], a schițat în câteva tușe modul în care astăzi lumea se raportează la mesajele Casei Albe, afirmând că este gata oricând să-i răspundă la telefon, dar nu acceptă să mai primească de la Donald Trump lecții despre lupta anticorupție.

BREXIT, FANTOMA CARE NE VA MAI BÂNTUI O VREME

În 31 ianuarie 2020 Marea Britanie și Uniunea Europeană au finalizat procesul de separare și a intrat în vigoare Acordul de Retragere, care prevede o perioadă de tranziție ce va dura până la 31 decembrie 2020, pe parcursul căreia Marea Britanie va mai beneficia încă de statutul unui stat membru, dar nu va mai fi reprezentată în instituțiile unionale.

În discursul său de vineri, 31 ianuarie ac., premierul Boris Johnson nu s-a ferit de tonul triumfalist și de limbajul bombastic, asigurându-i pe britanici că Marea Britanie are un viitor luminos și trebuie să aibă încredere în politicienii săi, care o conduc pe drumul post-Brexit:

Brexit-ul “nu este sfârșitul, ci începutul unui nou act al marii noastre istorii naționale”. Brexit-ul va fi un “succes răsunător, indiferent care sunt obstacolele”. Brexitul este o șansă de a face Marea Britanie un loc mai bun, “indiferent de gropile din drumul din față”. Marea Britanie va fi după Brexit “simultan o mare putere europeană și cu adevărat globală în scopul și ambițiile” urmărite. Oricum, în ultimii 50 de ani Uniunea Europeană a evoluat într-o direcție care nu se mai potrivește Marii Britanii, așa că “am ascultat dorința poporului. Am luat înapoi instrumentele autoguvernării”.[11]

Tandemul franco-german s-a pronunțat reținut și prudent asupra procesului de separare, mesajele Parisului și ale Berlinului confirmând faptul că Uniunea în 27 de membri nu va metaboliza ușor separarea de Marea Britanie, dar este condamnată să transforme acest proces într-o oportunitate[12]:

Emmanuel Macron: “Plecarea este un șoc. Este un semnal de alarmă, care ar trebui să aibă ecou în fiecare țară, să fie auzit în toată Europa și să ne pună pe gânduri. Pentru prima oară în 70 de ani, o țară pleacă din Uniunea Europeană. Este o zi tristă, nu vom nega asta. Dar această zi trebuie să ne facă să facem lucrurile altfel.”

Angela Merkel: “Acesta este un moment de cotitură pentru noi toți, pentru cele 27 de state membre UE și, de asemenea, pentru Germania. În orice caz, Germania și-ar dori să rămână un partener apropiat și un prieten al Marii Britanii, avem aceleași valori comune. Mai mult, cele 27 de state membre vor face tot ce le va sta în putere pentru a se asigura că Europa va continua să se dezvolte cu succes.

Procesul de tranziție ar urma să fie folosit de Marea Britanie și de Uniunea Europeană pentru a încheia un acord viitor de cooperare. Punctând asupra poziționării europene în negocieri, Ursula von der Leyen a subliniat faptul că, în cele din urmă, Marea Britanie este aceea care trebuie să se decidă cum anume intenționează să coopereze în viitor cu Uniunea, în condițiile în care și-a dorit atât de mult să devină un stat terț:

Dacă aceasta va fi situația la finele anului, atunci suntem pregătiți, pentru că cele mai dificile aspecte sunt reglementate în Acordul de părăsire a comunității, cele referitoare la drepturile civile, chestiuni financiare și problema insulei irlandeze. Aceste aspecte sunt rezolvate. Suntem mulțumiți.

Ne aflăm într-o poziție favorabilă pentru negocieri. Dacă la finele anului va exista un Brexit dur, atunci va fi dur. Regatul Unit exportă jumătate din bunuri în Uniunea Europeană. Sunt vizate cel puțin zece sau unsprezece teme diferite, precum siguranța, de exemplu. Vom avea mult de negociat. Vom lucra non-stop și vom vedea cât de departe vom ajunge.

Inițial am spus că avem nevoie de mai mult timp. Pentru o asemenea decizie este nevoie de ambele părți. Suntem destul de relaxați pentru că, așa cum am spus, avem o bună poziție de start.”

Deocamdată, pe continent se discută mult de dificultățile Uniunii Europene post-Brexit: complicațiile legate de bugetul unional, afectat de deficitul creat prin stoparea contribuțiilor britanice; anunțul britanicilor privind interzicerea pescuitului francez în apropierea teritoriului său național sau schimbarea politicilor privind imigrația, care va afecta direct europenii proveniți din estul și sudul Uniunii.

Dar incertitudinile nu sunt puține nici pentru Londra, în ciuda intransigenței pe care o afișează premierul. Mai întâi, se pare că în cabinetul său nu toată lumea îi împărtășește opiniile. Primul care a părăsit cabinetul joi, 13 februarie ac., după numai 204 zile de mandat, a fost ministrul de finanțe Sajid Javid; ceea ce a produs nedumeriri, pentru că Javid prezentase proiectul bugetului pentru anul în curs și așteptările erau că-l va și pune în operă. Johnson l-a înlocuit cu Rishi Sunak, fostul secretar șef al Trezoreriei (adică a doua poziție după ministrul finanțelor).

Marii Britanii îi sunt esențiale politicile care să dovedească cetățenilor săi că nu s-au înșelat atunci când au ales să se pronunțe pentru leave și să ceară stoparea migrației de forță de muncă ieftină. Londra are nevoie ca economia să își regăsească ritmul, iar cetățenii să resimtă efectele economice favorabile ale miraculosului Brexit, pentru a putea fi păstrată coeziunea socială și integritatea teritorială.

Deocamdată avertismentele industriilor afectate de nou anunțatul control al fluxului de migranți prin acordarea unui punctaj care să selecteze doar personalul calificat și înalt calificat (construcțiile, agricultura în special), dar și zbaterile naționaliștilor scoțieni și ale catolicilor nord-irlandezi nu sunt în opinia lui Boris Johnson decât niște “gropi în drumul” viitor ce urmează a fi parcurs în mod glorios de britanici.

Așa cum este lesne de înțeles, deconstrucția este mult mai ușoară decât construcția, iar politicieni de tipul Nigel Farange sau Boris Johnson, ori tehnocrați din spatele scenei din categoria Dominiq Cummings au dovedit în cariera lor de până acum că se pricep foarte bine să le inducă britanicilor tot felul de frici, ori să le potențeze pe cele latente, și mai puțin să își cheltuiască energiile în proiecte dificile, care implică sinergii și devotament pentru construcție și integrare socială.

Și ca să fie clar despre ce vorbim, ministrul de interne britanic, Priti Sushil Patel, tocmai a prezentat cu mândrie britanică noile pașapoarte ce vor reveni la coperta albastră și la emblemele florale ale Angliei, Irlandei de Nord, Scoției și Țării Galilor, după care presa a aflat că vor fi tipărite în Polonia, de compania franco-italiană Gemalto[13].

În fine, tot în categoria observațiilor pasagere, putem remarca faptul că, după o campanie leave de succes la referendumul din anul 2016, în care Dominiq Cummings a inventat mesaje de genul “70 de milioane de turci sunt pregătiți să emigreze în Europa”, îngrozindu-i pe britanici, în guvernul Johnson, cel care va gestiona separarea efectivă a Regatului de Uniune, regăsim miniștri importanți (finanțe, interne) care nu par să fie urmașii lui Eduard “Picioare lungi”: Priti Sushil Patel, Sajid Javid sau Rishi Sunak.

MACRON ÎNCEARCĂ SĂ NE SPUNĂ CEVA ȘI MERITĂ SĂ-L ASCULTĂM ATENT

Pentru cei care nu știu, Rusia deține în proporție de 100% în Bulgaria sanatoriul din Kamchia[14], în care s-au investit, la inițiativa fostului primar al Moscovei, Iuri Lujkov, nu mai puțin de 217 milioane dolari SUA. Despre acest complex rusesc de la Marea Neagră, Bloomberg consideră că este un cal troian al Kremlinului într-unul din statele Uniunii Europene, o bază de acțiune pentru agenții ruși ai războiului hibrid împotriva Occidentului.[15]

În discursul său susținut la Conferința de securitate de la Munchen, Emmanuel Macron a atras atenția asupra politicii agresive a Federației Ruse în privința Uniunii Europene, subliniind că: “…Rusia va continua să încerce să destabilizeze, fie prin actori privați, fie direct prin servicii, fie prin ‘proxies’. Rusia va continua să fie un actor extrem de agresiv pe acest subiect în lunile următoare și în anii următori în toate alegerile. Va încerca să aibă strategii de acest fel sau va avea actori care vor acționa în contul său.”

Chiar dacă Franța și/sau Germania văd Europa la egală distanță față de SUA, Federația Rusă sau China, nici Parisul și nici Berlinul nu-și fac cu adevărat iluzii legate de presiunea care vine asupra Europei dinspre aceste mari puteri și nici nu confundă – așa cum adesea se spune – interesele de afaceri dintre concernele europene și cele chineze sau ruse cu iluzia că o apropiere de aceste puteri este dezirabilă și poate fi făcută, chiar și cu prețul separării de Washington.

Discursul lui Emmanuel Macron din 7 februarie, în fața promoției de ofițeri de la prestigioasa Școală de Război de la Paris, în care a prezentat câteva elemente ale doctrinei Palatului Élysée privind apărarea și descurajarea nucleară franceză în beneficiul întregii Uniuni Europene, a pornit de la ideea că toate statele europene ar trebui să fie atente la evoluțiile din spațiul global și nu asiste cu brațele încrucișate la ceea ce se anunță a fi o viitoare cursă a înarmărilor similară războiului rece.[16]

Fără să intru în detaliile discursului de la Paris, care merită de altfel parcurs cu atenție și cu mintea deschisă, remarc cu interes statura acestui tânăr și lucid politician francez, un adept al unei abordări care dozează excelent valorile naționale și pe cele integratoare ale unui stat care se află în avangarda construcției actualei Uniuni Europene. Emmanuel Macron s-a afirmat ca o conștiință trează în exercițiul președinției sale, atât pentru poporul francez, cât în raport cu celelalte națiuni europene.

Revenind acum la discursul de la Munchen[17], Emmanuel Macron a rămas fidel ideilor pe care expusese în urmă cu o săptămână la Paris și a subliniat: “Nu sunt prorus, nu sunt antirus, sunt proeuropean! Ceea ce eu am propus nu a fost să spunem ‘dintr-odată lucrurile se vor schimba, veți vedea, haideți să ne îmbrățișăm’. Suntem exigenți, nu cedăm nimic din principiile noastre, dar am relansat dialogul, care va lua timp. S-a relansat un dialog strategic pentru că astăzi situația în care ne aflăm este cea mai rea.”

Așa cum sublinia Emmanuel Macron, Europa are instrumente pe care le poate consolida în fața Federației Ruse, pentru a-și întări poziția și a înăspri dialogul, iar Franța și Germania dau multiple semnale că iau în serios proiectul unei armate comune europene. Dar securitatea europeană nu poate fi asigurată doar prin plasarea statelor europene pe o bază nouă de confruntare, este imposibil, din motive multiple, așa cum se poate vedea din exemplul cu care am deschis acest capitol.

Emmanuel Macron a mai menționat la Munchen că nu doar Federația Rusă are ca obiectiv influențarea politicilor europene: “Actori conservatori ai ultra-dreptei americane s-au amestecat în alegeri din Europa. În fața acestor atacuri, avem puțini anticorpi.“, a subliniat președintele francez. Așadar este nevoie de “consolidarea apărării tehnologice și a cooperării între serviciile” occidentale, pentru a-i identifica pe cei responsabili de aceste atacuri.

Ceea ce vrea să spună Macron de fapt este că Uniunea Europeană trebuie să rămână în afara confruntării globale, pentru a rezista, dar nu o poate face dacă nu se integrează și dacă nu-și dezvoltă propriile sisteme, politici și argumente, de la cele economice la cele de forță, pentru a putea cere credibil ca interesele sale vitale să-i fie luate în considerare. Discursul său este pe aceeași linie cu cel al lui Frank-Walter Steinmeier și vine că îl completeze peste decenii pe cel al lui Winston Churchill.

Dacă Europa nu este lăsată să se ridice, pentru că “multeralismul” este văzut de celelalte puteri globale ca o oportunitate de a obține mai mult pe seama altora, atunci Europa fie își construiește argumentele credibile cu care să pretindă să fie tratată cu respect pe scena globală, fie trebuie să se pregătească să dispară din istorie.

Europa aproape că a dispărut din istorie între secolele VII și XI, iar atunci când a început să revină, în secolul XIV, a fost posibil pentru că și-a regăsit izvoarele civilizaționale care au creat-o, odată cu Renașterea și apoi cu Iluminismul. Dar, așa cum am convenit încă de la început, chiar dacă istoria este aparent ciclică, de fapt niciodată nu se repetă cu adevărat.

Cât timp construcția europeană rezistă, este un semn că la nivel global există echilibru. Dacă Europa nu-și poate duce la capăt proiectul integrării și se va dezintegra, nimic nu va reveni la ceea ce a fost, pentru că dezintegrarea europeană va aduce imediat haosul pe scena globală. Iar ce va urma din acest punct încolo nu a experimentat nimeni; de la acel punct încolo este stăpân numai hazardul.


[1] https://www.caleaeuropeana.ro/presedintele-germaniei-apara-occidentul-si-critica-politica-de-competitie-globala-creata-de-sua-china-si-rusia-agenda-noastra-politica-nu-include-occidentalizarea-lumii/

[2] https://www.dw.com/ro/steinmeier-sua-china-%C5%9Fi-rusia-pun-%C3%AEn-pericol-ordinea-interna%C5%A3ional%C4%83/a-52383164

[3] http://epochtimes-romania.com/news/ofiter-de-intelligence-israelian-orasul-wuhan-ar-avea-doua-laboratoare-care-sunt-implicate-in-dezvoltarea-de-arme-biologice—296898

[4] https://www.mediafax.ro/externe/misterul-spitalelor-din-wuhan-construite-in-cateva-zile-ce-spun-cladirile-despre-modul-in-care-beijingul-ascunde-situatia-reala-18840764

[5] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23665471-proeminent-critic-regimului-din-china-plasat-arest-domiciliu-acesta-putea-ultimul-mesaj-care-scriu.htm

[6] https://www.g4media.ro/surpriza-in-china-liderul-suprem-xi-jinping-a-recunoscut-in-premiera-ca-stia-despre-coronavirus-inca-din-7-ianuarie-cu-13-zile-mai-devreme-decat-versiunea-oficiala-de-pana-acum.html

[7] http://www.ziare.com/donald-trump/scandal-ucraina/trump-s-a-sucit-si-recunoaste-ca-si-a-trimis-avocatul-in-ucraina-desi-anterior-negase-1597622

[8] pe tema e-mailurilor democrate piratate în timpul campaniei prezidențiale din anul 2016

[9] https://www.hotnews.ro/stiri-international-23646171-ultima-ora-donald-trump-fost-achitat-senat-pentru-acuzatiile-privind-abuzul-putere.htm

[10] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23665159-zelenski-aluzie-scandalul-ucraina-care-dus-punerea-sub-acuzare-lui-trump-mereu-vrut-iau-oscarul-fiu-popular-sua-acum-sunt-foarte-popular.htm

[11] https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/boris-johnson-discurs-inainte-de-brexit-nu-e-sfarsitul-ci-inceputul-1253495

[12] https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/prima-zi-fara-marea-britanie-in-ue-avertismentul-lansat-de-angela-merkel-si-emmanuel-macron-1253577

[13] https://www.gemalto.com/

[14] http://www.kamchia.org/en/kamchia

[15] https://www.bloomberg.com/news/features/2020-02-21/russia-s-old-trojan-horse-plays-east-against-west

[16] https://www.elysee.fr/en/emmanuel-macron/2020/02/07/speech-of-the-president-of-the-republic-on-the-defense-and-deterrence-strategy

[17] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23664793-macron-avertizeaza-rusia-continua-fie-actor-extrem-agresiv-incerca-destabilizeze-democratiile-occidentale.htm

C.E.O., BĂTRÂNA DOAMNĂ A ENERGETICII ROMÂNEȘTI ȘI VIITORUL SĂU INCERT

Compania cea mai afectată de acest cost al certificatului de carbon este Complexul Energetic Oltenia, al doilea producător de electricitate al țării, care trebuie să plătească aproximativ un certificat pentru fiecare MWh produs. Or, în cazul în care în final compania va transfera integral în prețul energiei vândute acest cost, prețurile la electricitate vor crește în toată piața.”[1]

Memorandum aprobat de Guvern pentru

susținerea Complexului Energetic Oltenia

PACTUL VERDE

Frans Timmermans – “Tranziția climatică cuprinsă în Pactul ecologic european constituie atât un imperativ etic, cât și o oportunitate economică”[2]:

Trebuie să adaptăm modul în care producem și consumăm, astfel încât să ne protejăm sănătatea și bunăstarea și să asigurăm viitorul planetei pentru generațiile următoare. Nu există nicio altă soluție, deoarece nu avem o altă planetă. În ultimele decenii, în Europa, am demonstrat faptul că este posibilă întreruperea legăturii dintre emisiile de CO2 și creșterea economică. Pe termen lung, avem cu toții de câștigat de pe urma trecerii la neutralitatea climatică.

În același timp și pe termen scurt, această tranziție va necesita eforturi semnificative și va presupune ajustări substanțiale din partea cetățenilor și a regiunilor care se bazează într-o mare măsură pe combustibili fosili. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană va adopta un Mecanism pentru o tranziție justă, care va include un Fond pentru o tranziție justă. Dorim să ne asigurăm că tranziția energetică și climatică este echitabilă și justă.

În prezent, sute de mii de locuri de muncă și multe gospodării încă depind de lanțul valoric al combustibililor fosili și de procesele industriale cu o intensitate mare a carbonului, de exemplu, în industria mineritului sau în industria siderurgică. 108 dintre cele 276 de regiuni ale UE găzduiesc infrastructuri de cărbune și aproximativ 237 000 de persoane sunt angajate în activități legate de cărbune, în timp ce zeci de mii de angajați lucrează în activități de extracție a turbei și în industria șisturilor bituminoase.

…vom depune toate eforturile necesare pentru a ne asigura că nicio regiune, nicio comunitate și nicio persoană nu este lăsată în urmă. Pentru a ajuta cetățenii din întreaga Europă, de la minele de cărbune din Asturia și Silezia, până la turbăriile din Midlands, dorim ca Fondul pentru o tranziție justă să ofere sprijin celor care sunt îngrijorați cu privire la locurile lor de muncă și să demonstreze că tranziția poate oferi oportunități pentru toți.


LA GRANIȚA DINTRE COTIDIAN ȘI FICȚIUNEA PE CARE O PUTEM TRANSFORMA ÎN REALITATE: MIZA ALEGERILOR LOCALE

“Candidez pentru un nou mandat de primar general. Consider că mi-am făcut datoria. Am început noi proiecte și vreau să le finalizez. Doar copiii mai mari îmi spun să nu mai candidez. Că noi nu merităm această viață așa de dură. Nu este normal să abandonăm nici eu, nici soțul meu.”[1]

Gabriela Firea

Tabloul întâi:

“Gabriela Firea, primarul general Bucureștiului: E foarte rău că un ministru nu știe ce se întâmplă în București. (…) Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!

Costel Alexe, ministrul mediului: Noi să ne mutăm din București, doamnă? Dumneavoastră ar trebui să aveți o administrație performantă![2]

Tabloul al doilea:

Luni seara, pe 6 ianuarie, în jurul orei 19.00, o Dacia Duster a lovit un alt automobil, pe Bulevardul  I.C. Brătianu din Câmpulung Muscel. N-au fost victime umane, dar mașinile s-au șifonat rău. Accidentul a fost anunțat la 112 de către șoferul mașinii tamponate de Duster. Ajunși la fața locului, polițiștii au avut surpriza să constate că șoferul Daciei Duster, cel care părea a fi produs accidentul, era chiar primarul orașului, Ioan-Liviu Țâroiu. Polițiștii au observat imediat că primarul duhnea a băutură. L-au pus să sufle în fiolă, iar rezultatul a confirmat starea de ebrietate a edilului: 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, dublu față de limita de 0,40mg/l. Fiola s-a înverzit instantaneu![3]

Se apropie alegerile locale și o emoție străbate clasa politică pe verticalele și orizontalele sale, dar stările febrile despre care vorbesc nu reverberează și în societate, care privește viitoarele evenimente mai degrabă cu apatie. Mai înainte de a regreta că electoratul nu empatizează și nu încearcă la rândul său, plin de spirit civic, să vină în întâmpinarea alegerilor, ar fi util să vizualizăm absurdul tablourilor de mai sus, recitind dialogul abracadabrant dintre Gabriela Firea și Costel Alexe, altminteri demnitari ai statului român, sau știrea perplexă despre dimensiunea moral-civică a unui primar de oraș, pe care euforia bahică l-a pus pe prima pagină a știrilor.

Unde anume își are locul cetățeanul în disputa dintre primarul în care un număr de bucureșteni, câți vor fi fost, nu puțini în orice caz, și-au pus speranțele în anul 2016, și anume Gabriela Firea și ministrul Costel Alexe? Acum când scriu, publicistul Lucian Mândruță măsura noxele undeva pe șoseaua Panduri, în direct pentru un canal de știri, iar depășirile erau de peste patru ori față de limitele impuse prin legislația europeană.

SECURITATEA ENERGETICĂ, PILON AL SECURITĂȚII STATALE: CAZUL POLONEZ ȘI O SCURTĂ TRECERE ÎN REVISTĂ ASUPRA PROIECTULUI VECINILOR BULGARI

Featured

”Mi-aș fi dorit foarte mult ca Rusia să fie un prieten al Poloniei, pentru că este marele nostru vecin. E o țară mult mai mare decât Polonia, cu un potențial mai mare decât al nostru în aproape toate sensurile – mai puțin probabil într-o singură privință. Cred că noi avem mai mult curaj – că suntem mai viteji, mai curajoși și gata să luptăm până la capăt, indiferent ce s-ar întâmpla. (…) Am vrea ca Rusia să ne fie un prieten, dar, din nefericire, Rusia își arată din nou față de noi imaginea aspră, neprietenoasă, imperialistă, iar noi nu mai vrem cu niciun preț să revenim în sfera sa de influență.”

Andrzej Sebastian Duda, Președintele Poloniei[1]

În decembrie 1972 guvernul comunist de la Varșovia aproba primul program polonez de construcție a unei centrale nucleare lângă satul Kartoszyno din Pomerania, în nordul Poloniei, la aproximativ 54 km nord-vest de capitala regională Gdańsk, pe malul lacului Żarnowieckie. Dar decizia nu a fost și implementată, pentru că imediat după ce a fost luată s-a decis schimbarea amplasamentului, fiind preferat un sit apropiat de Żarnowiec, câțiva kilometri spre nord, tot pe malul lacului Żarnowieckie.

Zarnowiec

Construcția abandonată a Centralei nucleare Żarnowiec

Conform proiectului, centrala urma să se întindă pe circa 70 de ha, să includă patru reactoare de construcție sovietică (rusă) tip (tehnologie) VVER-440, produse de uzinele Škoda din, pe atunci, Cehoslovacia. Turbinele și generatoarele ar fi trebuit să fie produse în Polonia, iar puterea instalată totală a centralei să fie de 1600 MW.

Continue reading “SECURITATEA ENERGETICĂ, PILON AL SECURITĂȚII STATALE: CAZUL POLONEZ ȘI O SCURTĂ TRECERE ÎN REVISTĂ ASUPRA PROIECTULUI VECINILOR BULGARI”

PERETELE CU CĂRȚI

”Luați aminte la această poveste (a rabinului Eisik din Cracovia; n.m.)! – obișnuia să spună rabinul Bunam – și primiți învățătura ei: anume că există ceva care nu e de găsit nicăieri în lume, nici chiar lângă cel Drept și Sfânt (Zaddik), dar că totuși există un loc unde lucrul acela poate fi găsit.[1]

 

Câteva zile până la Crăciun și le petrecem în Ardeal; iar în ziua despre care vorbesc pașii ne purtau agale prin Piața Mare din Sibiu, în Târgul de Crăciun, în apropierea Roții Mari. O seară caldă, în ciuda faptului că cernea ușor din cer o lapoviță măruntă, care se străduia să rămână discretă și să nu stânjenească niciunui oaspete al târgului pofta de plimbare, vin fiert, colac secuiesc sau turtă dulce.

Ne-am așezat lângă Roata Mare la o masă, alături de alți câțiva mușterii ce priveau spectacolul târgului și savurau vinul fiert și luminile care-și schimbau culorile de pe circumferința Roții. ”Doriți să beți ceva? Comanda se face înăuntru” ne întreabă o chelneriță de-a localului, care s-a dovedit a fi o ciocolaterie. ”Să bem ceva, de ce nu? Dar ce? Păi, ciocolată, ce altceva?”, ne zicem noi și intrăm.

IMG_20191223_114305Frumos afară, dar plăcut și înăuntru. Am decis să rămânem puțin în căldura ciocolateriei, alături cu o ceașcă de ciocolată albă, cu cremă de lapte și fructe (soția mea) și de o altă ceașcă cu ciocolată neagră, caramel sărat și chili (eu). Am ales o masă dintr-un colț al localului, iar când am privit mai atent peretele am constatat că era literalmente tapetat cu cărți. Eram amândoi alături de mii de aripi de hârtie tipărită, care te invitau să le frunzărești, să le zbori, să le citești. Ca niște aripi de îngeri. Continue reading “PERETELE CU CĂRȚI”

DESPRE RUSIA, CU TRISTEȚE

”Noi suntem legați nu doar geografic. Geopolitic, ce se întâmplă în Ucraina e o proiecție a Rusiei față de fostul spațiu socialist, revenirea la zona de influență pe care imperiul rusesc și apoi Uniunea Sovietică a avut-o în zona noastră. (…) O vedem pe Rusia cum se implică în procese politice în diferite state, o vedem cum acționează cu forțele sale speciale, cu spionii săi pe tot spațiul acesta. Ce se întâmplă la noi reprezintă un mare risc pentru alții. Dacă mâine dispare Ucraina cu aspirațiile sale europene și euroatlantice, de fapt frontiera se va muta la granița cu România.”

Oleksandr Bankov, ambasadorul Ucrainei la București[1]

 

Acest articol este construit pe reflecțiile mele legate de Rusia de astăzi și ambițiile sale de mâine, iar nevoia de a-l scrie a apărut dintr-un fapt aparent banal, un schimb de idei cu un amic apropiat care crede că, deși este adevărat că Federația Rusă se comportă arbitrar pe scena internațională, nu diferă fundamental în atitudinea pe care o afișează de alte mari puteri ale lumii, așa cum sunt Statele Unite ale Americii, mai nou China și, desigur, statele Europei Occidentale.

Ori, dacă este așa, atunci ceea ce ar trebui să facă România, în acest context internațional și regional complicat, ar fi să nu se mai mulțumească să pună totul pe-o carte, considerând că aderarea militară la NATO și integrarea în Uniunea Europeană sunt suficiente, ci să înceapă să construiască în primul rând o relație pragmatică și cu Federația Rusă, dar și cu China. În privința Federației Ruse, crede amicul meu, pentru că este situată în vecinătatea apropiată, obligația de a fi pragmatici în privința relațiilor economice și comerciale și creativi în relațiile diplomatice este de prim ordin.

Precizez de la început că nu sunt tocmai de acord cu această abordare, dar accept ideea că ar fi fost de dorit să putem spune astăzi că avem relații bune cu Federația Rusă. Doar că, nu-i așa, pentru un vals sau un tangou este nevoie de doi parteneri care să-și armonizeze mișcările; în limbaj diplomatic un dans reușit se numește respect reciproc, care se alimentează din tratamentul egal. Din nefericire, Federația Rusă trăiește alimentându-se cu un soi de manie a grandorii, ce-o determină să-și disprețuiască vecinii și să-și desconsidere partenerii. Iar acesta este un fapt. Continue reading “DESPRE RUSIA, CU TRISTEȚE”

EPEKTASIS

”…căci numai atunci cineva se poate numi cu adevărat desăvârșit când, crescând către ceva mai bun, nu se oprește în drumul său niciodată și nici nu-și mărginește desăvârșirea, punându-și vreo limită oarecare.”

Grigorie de Nyssa – Scrieri exegetice, dogmatico-polemice și morale

 

Locurile sfinte din Israel sunt o poveste, închisă între coperțile Bibliei, până când într-o zi iei hotărârea că și tu trebuie să ajungi acolo, să vezi totul cu ochii tăi. Știi, desigur, că locurile în care-ți vei purta pașii, traseele de pelerinaj pe care le vei urma, istoriile pe care le vei auzi nu au cum să te transpună cu adevărat în atmosfera vechilor așezări din Galileea, Iudeea sau Samaria, că Betleemul, Betania sau Ierusalimul de astăzi nu au cum să fie aceleași cu cele din urmă cu două milenii. Și totuși…

Am biletele de avion în buzunar. Știu că pelerinii români sunt printre cei mai numeroși dintre creștinii care calcă anual pe pământul Țării Sfinte, că în ultimii ani peste cinci mii de turiști români vizitează Israelul în fiecare lună. Că, potrivit statisticilor publicate de Ministerul Turismului de la Tel Aviv, între ianuarie și august 2019 peste 75 de mii de români au vizitat Israelul, cu ceva mai mult de două mii decât în aceeași perioadă a anului trecut. Sau că la acest moment există 90 de zboruri pe săptămână din București, Cluj, Timișoara, Iași, Sibiu și Craiova către Israel.

Scoala rabinicaCând mă gândesc la aceste lucruri, nu pot să nu mă întreb ce ne atrage atât de puternic într-acolo? Îmi port degetul pe harta Palestinei antice din Biblia pe care o țin pe noptieră: Ierusalim, Betleem, Betania, Ierihon, Nazaret, Muntele Tabor, Cana, Muntele Carmel, Marea Galileii, Capernaumul… Atâtea istorii reînnoite an de an, la fiecare Crăciun, de Paște, cu fiecare evanghelie pe care o ascultăm citită din altarul bisericilor. Continue reading “EPEKTASIS”

TREI DECENII DE LIBERTATE : EMIGRAȚIA MASIVĂ A ETNICILOR GERMANI, O DRAMĂ A ROMÂNIEI

Transilvanie, mândră țară,

cu puteri și bogății,

de Carpați împrejmuită,

cu verdeață răsădită,

plai cu aur și cu vii.

Dealurile Transilvaniei se așază de-o parte și de alta a drumului dintre Brașov, Kronstadt în limba germană, și Făgăraș, adică Fogarasch în limba germană, dar destinația noastră este Biserica fortificată din Cincșor, adică Kleinschenk, în limba germană. Sau, mai precis, Kli-Schink în dialectul săsesc. Dealuri mănoase, cu porumbi încă neculeși pe alocuri și vii, sate cu case mândre și biserici cu turle înalte, vite frumoase la păscut și turme de oi care se bucură de soarele unei toamne încă foarte blândă și darnică cu noi.

BisericaCincșorul ne primește cu un soare care râde larg peste câmpuri, munții din zare și acoperișurile caselor și căutăm piața satului, nu foarte greu de găsit, pentru că acolo este biserica evanghelică fortificată în jurul căreia s-a așezat vatra localității.

O căutăm pe Carmen Schuster, cea care a dat o nouă viață moștenirii sașilor din Cincșor, constituind Fundația Contrafort și luptând să finanțeze refacerea ansamblului în special din donații, apoi din fonduri europene, dar și ale statului român; pentru că, altminteri, comunitatea etnicilor germani de aici nu mai numără decât vreo opt suflete și ar fi fost imposibil să susțină acest efort. Continue reading “TREI DECENII DE LIBERTATE : EMIGRAȚIA MASIVĂ A ETNICILOR GERMANI, O DRAMĂ A ROMÂNIEI”

TOAMNĂ DUNĂREANĂ, SCURT PERIPLU PRIN TRADIȚIE, CREDINȚĂ ȘI ISTORIE

Minunata toamnă a anului 2019, indiferent de motivele care fac posibil acest superb anotimp pe care îl gustăm din plin, încă, ne-a scos din casă de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și ne-a trimis să descoperim, aproape de Ruse, matca ocrotitorului Bucureștilor, adică Basarbovul (sau Basarabovul, ori Basarabovo) din care moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, zis și Basarabov au ajuns la București, pentru a-și împlini misiunea în istorie, veghind la soarta Bucureștiului și a credincioșilor locuitori ai acestei urbe.

IMG_20191026_161034Toamna dunăreană ne-a întâmpinat la început cu o ceață deasă, să o tai cu cuțitul, inclusiv la momentul traversării marelui fluviu, dar ici colo, prin spărturile de abur puteai ghici căldura soarelui și lumina care lucra neabătut să spargă negura. Am lăsat Ruse în dreapta și ne-am continuat calea spre dealurile Basarbovului prin care apa Lomului a săpat canioane adânci în piatra calcaroasă.

Drumul prin Bulgaria mi-a adus înainte de toate aminte de zbuciumata istorie recentă a relației de iubire și ură dintre noi și bulgari, popor cu care astăzi ne aflăm împreună în Uniunea Europeană, motiv insuficient însă să provoace de unul singur ștergerea micilor ori marilor noastre rivalități, unele la fel de adânci, cred, precum fluviul Dunărea. Continue reading “TOAMNĂ DUNĂREANĂ, SCURT PERIPLU PRIN TRADIȚIE, CREDINȚĂ ȘI ISTORIE”

VLADIMIR BUCOVSKY: OAMENII PROVIDENȚIALI SE STING, DAR IDEILE LOR LUMINEAZĂ TIMPURILE ȘI NE AJUTĂ SĂ ÎNVINGEM

Discursul eroic al lui Bucovsky în fața tribunalului, în apărarea libertății și cei cinci ani ai săi de martiraj într-o abjectă închisoare psihiatrică vor rămâne în amintire mult timp după ce călăii săi vor fi putrezit în mormânt.

Vladimir Nabocov, 1974

 

Ne pregătim cu înfrigurare să întâmpinăm împlinirea a trei decenii de libertate, comemorând totodată eroii care au ales să plătească cu viața în confruntarea cu aparatul represiv al dictaturii comuniste condusă de familia Ceaușescu, pentru ca astăzi să putem construi societatea democratică pe care atunci ne-o doream atât de fierbinte.

BucovskyCei care au murit atunci nu s-au confruntat doar cu familia dictatorului Ceaușescu și acoliții lor, ci si cu rămășițele unui întreg sistem de dictaturi comuniste impuse și susținute de imperiul roșu sovietic denumit URSS, a cărui doctrină internaționalistă imagina dictatura proletariatului luând în stăpânire, inclusiv prin forță, întreaga planetă.

Imperiului sovietic a intrat în coliziune atunci, este adevărat, cu o coaliție a lumii libere care i-a stăvilit marșul planetar și, în cele din urmă, a făcut-o cu (un oarecare) succes, dar a avut opozanți și în interior: oameni integri, conștiințe adevărate, luptători care și-au pus existența între paranteze acuzând cu curaj dictatura sovietică și tenebrele sale. Continue reading “VLADIMIR BUCOVSKY: OAMENII PROVIDENȚIALI SE STING, DAR IDEILE LOR LUMINEAZĂ TIMPURILE ȘI NE AJUTĂ SĂ ÎNVINGEM”