C.E.O., BĂTRÂNA DOAMNĂ A ENERGETICII ROMÂNEȘTI ȘI VIITORUL SĂU INCERT

“Compania cea mai afectată de acest cost al certificatului de carbon este Complexul Energetic Oltenia, al doilea producător de electricitate al țării, care trebuie să plătească aproximativ un certificat pentru fiecare MWh produs. Or, în cazul în care în final compania va transfera integral în prețul energiei vândute acest cost, prețurile la electricitate vor crește în toată piața.”[1]

Memorandum aprobat de Guvern pentru

susținerea Complexului Energetic Oltenia

PACTUL VERDE

Frans Timmermans – “Tranziția climatică cuprinsă în Pactul ecologic european constituie atât un imperativ etic, cât și o oportunitate economică”[2]:

Trebuie să adaptăm modul în care producem și consumăm, astfel încât să ne protejăm sănătatea și bunăstarea și să asigurăm viitorul planetei pentru generațiile următoare. Nu există nicio altă soluție, deoarece nu avem o altă planetă. În ultimele decenii, în Europa, am demonstrat faptul că este posibilă întreruperea legăturii dintre emisiile de CO₂ și creșterea economică. Pe termen lung, avem cu toții de câștigat de pe urma trecerii la neutralitatea climatică.

În același timp și pe termen scurt, această tranziție va necesita eforturi semnificative și va presupune ajustări substanțiale din partea cetățenilor și a regiunilor care se bazează într-o mare măsură pe combustibili fosili. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană va adopta un Mecanism pentru o tranziție justă, care va include un Fond pentru o tranziție justă. Dorim să ne asigurăm că tranziția energetică și climatică este echitabilă și justă.

În prezent, sute de mii de locuri de muncă și multe gospodării încă depind de lanțul valoric al combustibililor fosili și de procesele industriale cu o intensitate mare a carbonului, de exemplu, în industria mineritului sau în industria siderurgică. 108 dintre cele 276 de regiuni ale UE găzduiesc infrastructuri de cărbune și aproximativ 237 000 de persoane sunt angajate în activități legate de cărbune, în timp ce zeci de mii de angajați lucrează în activități de extracție a turbei și în industria șisturilor bituminoase.

…vom depune toate eforturile necesare pentru a ne asigura că nicio regiune, nicio comunitate și nicio persoană nu este lăsată în urmă. Pentru a ajuta cetățenii din întreaga Europă, de la minele de cărbune din Asturia și Silezia, până la turbăriile din Midlands, dorim ca Fondul pentru o tranziție justă să ofere sprijin celor care sunt îngrijorați cu privire la locurile lor de muncă și să demonstreze că tranziția poate oferi oportunități pentru toți.

---

Advertisement

DESPRE RUSIA, CU TRISTEȚE

”Noi suntem legați nu doar geografic. Geopolitic, ce se întâmplă în Ucraina e o proiecție a Rusiei față de fostul spațiu socialist, revenirea la zona de influență pe care imperiul rusesc și apoi Uniunea Sovietică a avut-o în zona noastră. (…) O vedem pe Rusia cum se implică în procese politice în diferite state, o vedem cum acționează cu forțele sale speciale, cu spionii săi pe tot spațiul acesta. Ce se întâmplă la noi reprezintă un mare risc pentru alții. Dacă mâine dispare Ucraina cu aspirațiile sale europene și euroatlantice, de fapt frontiera se va muta la granița cu România.”

Oleksandr Bankov, ambasadorul Ucrainei la București[1]

 

Acest articol este construit pe reflecțiile mele legate de Rusia de astăzi și ambițiile sale de mâine, iar nevoia de a-l scrie a apărut dintr-un fapt aparent banal, un schimb de idei cu un amic apropiat care crede că, deși este adevărat că Federația Rusă se comportă arbitrar pe scena internațională, nu diferă fundamental în atitudinea pe care o afișează de alte mari puteri ale lumii, așa cum sunt Statele Unite ale Americii, mai nou China și, desigur, statele Europei Occidentale.

Ori, dacă este așa, atunci ceea ce ar trebui să facă România, în acest context internațional și regional complicat, ar fi să nu se mai mulțumească să pună totul pe-o carte, considerând că aderarea militară la NATO și integrarea în Uniunea Europeană sunt suficiente, ci să înceapă să construiască în primul rând o relație pragmatică și cu Federația Rusă, dar și cu China. În privința Federației Ruse, crede amicul meu, pentru că este situată în vecinătatea apropiată, obligația de a fi pragmatici în privința relațiilor economice și comerciale și creativi în relațiile diplomatice este de prim ordin.

Precizez de la început că nu sunt tocmai de acord cu această abordare, dar accept ideea că ar fi fost de dorit să putem spune astăzi că avem relații bune cu Federația Rusă. Doar că, nu-i așa, pentru un vals sau un tangou este nevoie de doi parteneri care să-și armonizeze mișcările; în limbaj diplomatic un dans reușit se numește respect reciproc, care se alimentează din tratamentul egal. Din nefericire, Federația Rusă trăiește alimentându-se cu un soi de manie a grandorii, ce-o determină să-și disprețuiască vecinii și să-și desconsidere partenerii. Iar acesta este un fapt.

TREI DECENII DE LIBERTATE : EMIGRAȚIA MASIVĂ A ETNICILOR GERMANI, O DRAMĂ A ROMÂNIEI

Transilvanie, mândră țară,

cu puteri și bogății,

de Carpați împrejmuită,

cu verdeață răsădită,

plai cu aur și cu vii.

Dealurile Transilvaniei se așază de-o parte și de alta a drumului dintre Brașov, Kronstadt în limba germană, și Făgăraș, adică Fogarasch în limba germană, dar destinația noastră este Biserica fortificată din Cincșor, adică Kleinschenk, în limba germană. Sau, mai precis, Kli-Schink în dialectul săsesc. Dealuri mănoase, cu porumbi încă neculeși pe alocuri și vii, sate cu case mândre și biserici cu turle înalte, vite frumoase la păscut și turme de oi care se bucură de soarele unei toamne încă foarte blândă și darnică cu noi.

Cincșorul ne primește cu un soare care râde larg peste câmpuri, munții din zare și acoperișurile caselor și căutăm piața satului, nu foarte greu de găsit, pentru că acolo este biserica evanghelică fortificată în jurul căreia s-a așezat vatra localității.

O căutăm pe Carmen Schuster, cea care a dat o nouă viață moștenirii sașilor din Cincșor, constituind Fundația Contrafort și luptând să finanțeze refacerea ansamblului în special din donații, apoi din fonduri europene, dar și ale statului român; pentru că, altminteri, comunitatea etnicilor germani de aici nu mai numără decât vreo opt suflete și ar fi fost imposibil să susțină acest efort.

TOAMNĂ DUNĂREANĂ, SCURT PERIPLU PRIN TRADIȚIE, CREDINȚĂ ȘI ISTORIE

Minunata toamnă a anului 2019, indiferent de motivele care fac posibil acest superb anotimp pe care îl gustăm din plin, încă, ne-a scos din casă de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și ne-a trimis să descoperim, aproape de Ruse, matca ocrotitorului Bucureștilor, adică Basarbovul (sau Basarabovul, ori Basarabovo) din care moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, zis și Basarabov au ajuns la București, pentru a-și împlini misiunea în istorie, veghind la soarta Bucureștiului și a credincioșilor locuitori ai acestei urbe.

Toamna dunăreană ne-a întâmpinat la început cu o ceață deasă, să o tai cu cuțitul, inclusiv la momentul traversării marelui fluviu, dar ici colo, prin spărturile de abur puteai ghici căldura soarelui și lumina care lucra neabătut să spargă negura. Am lăsat Ruse în dreapta și ne-am continuat calea spre dealurile Basarbovului prin care apa Lomului a săpat canioane adânci în piatra calcaroasă.

Drumul prin Bulgaria mi-a adus înainte de toate aminte de zbuciumata istorie recentă a relației de iubire și ură dintre noi și bulgari, popor cu care astăzi ne aflăm împreună în Uniunea Europeană, motiv insuficient însă să provoace de unul singur ștergerea micilor ori marilor noastre rivalități, unele la fel de adânci, cred, precum fluviul Dunărea.

VLADIMIR BUCOVSKY: OAMENII PROVIDENȚIALI SE STING, DAR IDEILE LOR LUMINEAZĂ TIMPURILE ȘI NE AJUTĂ SĂ ÎNVINGEM

”Discursul eroic al lui Bucovsky în fața tribunalului, în apărarea libertății și cei cinci ani ai săi de martiraj într-o abjectă închisoare psihiatrică vor rămâne în amintire mult timp după ce călăii săi vor fi putrezit în mormânt.”

Vladimir Nabocov, 1974

 

Ne pregătim cu înfrigurare să întâmpinăm împlinirea a trei decenii de libertate, comemorând totodată eroii care au ales să plătească cu viața în confruntarea cu aparatul represiv al dictaturii comuniste condusă de familia Ceaușescu, pentru ca astăzi să putem construi societatea democratică pe care atunci ne-o doream atât de fierbinte.

Cei care au murit atunci nu s-au confruntat doar cu familia dictatorului Ceaușescu și acoliții lor, ci si cu rămășițele unui întreg sistem de dictaturi comuniste impuse și susținute de imperiul roșu sovietic denumit URSS, a cărui doctrină internaționalistă imagina dictatura proletariatului luând în stăpânire, inclusiv prin forță, întreaga planetă.

Imperiului sovietic a intrat în coliziune atunci, este adevărat, cu o coaliție a lumii libere care i-a stăvilit marșul planetar și, în cele din urmă, a făcut-o cu (un oarecare) succes, dar a avut opozanți și în interior: oameni integri, conștiințe adevărate, luptători care și-au pus existența între paranteze acuzând cu curaj dictatura sovietică și tenebrele sale.

JOCURI DE RĂZBOI

”Nu este convențional ceea ce am făcut. Am spus: ei au nevoie să se bată un pic. Ca doi copii. Îi lăsăm să se ciondănească un pic și apoi îi despărțim.” [1]

Donald Trump

 

Leadership-ul în lumea liberă, democratică, este în suferință de ceva vreme, dar se pare că actuala Administrație Trump de la Casa Albă este pe cale să marcheze un trist și neașteptat record în materie, ca urmare a dificultăților staff-ului său și al Partidului Republican de a anticipa și compensa derapajele președintelui. Declarația de mai sus, sau scrisoarea pe care Donald Trump i-a scris-o  președintelui turc Erdogan (”Nu faceți pe durul. Nu fiți prost! Vă dau un telefon mai târziu.”[2]), și pe care acesta din urmă a afirmat că a aruncat-o la gunoi, vor rămâne în istorie ca pilde de incompetență politică și diplomatică.

Ori, timpul nu stă în loc, efervescența schimbărilor tehnologice, schimbările climatice, tensiunile politice în creștere, potențate de avansul impetuos al autoritarismelor de toate tipurile, care-și revendică ”dreptul” de a remodela relațiile internaționale, migrația, terorismul, agresiunile cibernetice și așa mai departe vor taxa foarte scump democrațiile al căror leadership se află în derapaj, pentru că nicio democrație nu poate rezista fără încrederea și coeziunea societății. Liderii înclinați spre populism, lipsiți de empatie și fără o cultură politică solidă, sunt principalul motor al proceselor care adâncesc faliile din societate.

Asumpția asupra căreia aș vrea să mă opresc în cele ce urmează este că tensiunile în creștere de pe scena globală au tendința de a se descărca în viitor – un viitor nu foarte îndepărtat – prin declanșarea unui lanț de conflicte militare care, în cele din urmă, vor scăpa de sub control. Probabilitatea de a se recurge la forța militară pentru a rezolva tensiunile de pe scena globală crește proporțional cu incapacitatea leadership-ului democrațiilor de a menține coeziunea societăților pe care le conduc în jurul idealului democratic liberal; în egală măsură și cu agresivitatea liderilor autoritari, a căror singură posibilitate de a se menține la putere ține de capacitatea de a întreține în societățile pe care le conduc ficțiunea presiunii unor covârșitoare amenințări externe.

ȘI DACĂ BUCUREȘTIUL PIERDE DIN NOU RĂZBOIUL CU GUNOAIELE, PE MÂNA PRIMARILOR SĂI?

”Am învățat că funcția publică este un privilegiu ce trebuie întemeiat pe fundamente morale.”

Shimon Peres

 

Mărturisesc de la bun început că în România, deși am făcut unele progrese, interacțiunea cu mediul înconjurător, protejarea acestuia și a biodiversității în scopul de a beneficia noi înșine de o viețuire de calitate rămâne încă o noțiune abstractă, foarte potrivită să facă obiectul unei inflații de declarații de bune intenții, dar cu rare excepții și pentru a calibra și întreprinde acțiuni coerente și potrivite.

Exemple găsim peste tot: autorități care folosesc procesul avizării de mediu drept instrument cu care își servesc patronii de partid sau izbesc în adversarii politici, oameni de afaceri care consideră resursele mediului o cale de îmbogățire personală și echilibrele naturale, respectiv biodiversitatea un moft academic inutil și oameni obișnuiți care au obiceiul de a lăsa murdare locurile în care viețuiesc sau prin care trec în drumurile lor, fără să le pese de consecințele multiplicate ale nepăsării.

Mai nou, constat că în România, sub patronajul unor politicieni ce au probleme cu morala și etica, mergând până acolo încât acțiunile lor capătă un puternic iz de infracțiune de corupție, s-a dezvoltat ideea că tema protecției mediului și a biodiversității, la fel cu cea privind protecția echilibrelor climatice, nu sunt altceva decât instrumente prin care statele bogate ale Uniunii Europene umilesc și trag profituri de pe urma celor mai sărace din centrul și estul Europei.

ATOMUL ȘI MOLECULA DE GAZ SAU PERSPECTIVA DEZIRABILĂ PE CARE ROMÂNIA ESTE PE CALE SĂ O RATEZE

”Era timpul să pornim din nou la drum. O națiune care nu are o conștiință de sine mesianică e sortită pieririi.”

Giovanni Papini – Un om sfârșit

 

”Ca Președinți ai României și Statelor Unite ale Americii, acționăm împreună, ca prieteni și aliați, pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic robust și durabil” este fraza cu care se deschide Declarația Comună a celor doi președinți, semnată în urma vizitei pe care Klaus Iohannis i-a făcut-o lui Donald Trump la Casa Albă luni, 20 august 2019.

Vizita lui Iohannis la Casa Albă și rezultatele discuțiilor dintre cei doi, așa cum au fost acestea reflectate de presă, în Declarația Comună sau în interviurile oferite de ambasadorul nostru la Washington, au generat reacții diferite, în marea lor majoritate reflectând fidel schismele de pe scena politică, în ajunul alegerilor prezidențiale din noiembrie ac.

Declarația Comună subliniază o anumită canalizare a interesului celor două state privind cursul viitor al Parteneriatului Strategic nu doar pe zona cooperării militare, ci și sfera civilă, dar strategică și anume în domeniul energetic – care interesează analiza de față – și cel al comunicațiilor:

ÎNTR-O LUME FĂRĂ CER

”În mină Dumnezeu cu noi!/ Afară – grijă şi nevoi…/ Deasupra noastră n-avem cer,/ C-așa e viața de miner.”

Imnul minerilor

 

Pe birou o ceașcă de cafea, un expreso ușor condimentat și molatec totodată, câțiva biscuiți cu unt împrăștiați pe-o farfurioară, o chisea pe jumătate plină cu dulceață blondă de smochine în care odihnește o linguriță, două – trei cărți, ieri despachetate dintr-o legătură pe care am purtat-o vreo două săptămâni în portbagaj, firește laptopul, câteva foi cu însemnări în rest nimic important.

O lumină vie, dar cernută printre perdele inundă spațiul și se joacă vesel pe tastatură, printre foile și cărțile împrăștiate pe birou, formează cosițe de aur pe bucățile cărnoase de smochine ce se odihnesc în siropul lor de zahăr și se oglindește în ceașca de cafea ca un îndemn. Un îndemn la ce? La degustare și bucuria gusturilor, sau pentru a ridica zăgazurile poveștii ca să înceapă să se reverse în complicate dantelării pe ecran?

Am hotărât că ambele îndemnuri pot fi egal valabile. O gură de cafea, o mușcătură pofticioasă de biscuit aromat cu smochină și – ce nu era în plan – o privire fugară aruncată spre cărțile de pe birou. Apoi către piciorul biroului, unde din pachetul golit pe jumătate alte câteva cărți așteptau să fie scoase și examinate. O altă poveste?

SFÂRȘITUL ENERGETICII CARBONULUI HARD ÎN EUROPA ȘI O TRANZIȚIE MEDIATĂ DE PUTEREA ATOMULUI

Consiliul European din 20-21 iunie 2019 a adoptat Agenda Strategică a Uniunii Europene pentru 2019-2024, care se axează pe patru priorități principale: (i) protejarea cetățenilor și a libertăților; (ii) dezvoltarea unei baze economice solide și pline de vitalitate; (iii) construirea unei Europe verzi, echitabile, sociale și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei și (iv) promovarea intereselor și valorilor europene pe scena mondială.

În privința construcției unei Europe verzi, neutră din punct de vedere climatic, Consiliul European a invitat Consiliul UE și Comisia Europeană să avanseze cu lucrările privind procesele și instrumentele ce vor fi instituite pentru a atinge acest scop până în anul 2050, dar ținând cont de următoarele imperative: (i) să fie luate în calcul particularitățile țărilor UE; (ii) menținerea competitivității industriei europene; (iii) recurgerea la măsuri echitabile și echilibrate din punct de vedere social; (iv) respectarea dreptului statelor membre de a decide asupra propriului mix energetic și (v) valorificarea măsurilor deja adoptate în vederea atingerii obiectivului de reducere a emisiilor până în anul 2030.

La câteva zile după summit-ul liderilor europeni, comisarul Miguel Arias Cañete declara că s-a obținut deja un important progres în condițiile în care majoritatea țărilor Uniunii Europene sunt de acord cu țintele pentru anul 2050, și nu este nimeni surprins, în același timp, de faptul că există câteva țări ale Uniunii care consideră că mai sunt necesare încă discuții serioase asupra implicațiilor pe care le va avea alegerea acestui set de politici în domeniul schimbărilor climatice.

Vocile care pun sub semnul întrebării nu atât țintele din pachetul european privind schimbările climatice pentru anul 2050, pe care le consideră, în principiu, legitime, cât fezabilitatea atingerii acestora de către economiile din estul Uniunii într-un termen atât de scurt, precum și determinarea cu care statele membre dezvoltate din Uniune vor acționa solidar pentru a sprijini aceste economii bazate pe energetica carbonului, sunt: Polonia, Cehia, Ungaria și Estonia.