C.E.O., BĂTRÂNA DOAMNĂ A ENERGETICII ROMÂNEȘTI ȘI VIITORUL SĂU INCERT

“Compania cea mai afectată de acest cost al certificatului de carbon este Complexul Energetic Oltenia, al doilea producător de electricitate al țării, care trebuie să plătească aproximativ un certificat pentru fiecare MWh produs. Or, în cazul în care în final compania va transfera integral în prețul energiei vândute acest cost, prețurile la electricitate vor crește în toată piața.”[1]

Memorandum aprobat de Guvern pentru

susținerea Complexului Energetic Oltenia

PACTUL VERDE

Frans Timmermans – “Tranziția climatică cuprinsă în Pactul ecologic european constituie atât un imperativ etic, cât și o oportunitate economică”[2]:

Trebuie să adaptăm modul în care producem și consumăm, astfel încât să ne protejăm sănătatea și bunăstarea și să asigurăm viitorul planetei pentru generațiile următoare. Nu există nicio altă soluție, deoarece nu avem o altă planetă. În ultimele decenii, în Europa, am demonstrat faptul că este posibilă întreruperea legăturii dintre emisiile de CO₂ și creșterea economică. Pe termen lung, avem cu toții de câștigat de pe urma trecerii la neutralitatea climatică.

În același timp și pe termen scurt, această tranziție va necesita eforturi semnificative și va presupune ajustări substanțiale din partea cetățenilor și a regiunilor care se bazează într-o mare măsură pe combustibili fosili. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană va adopta un Mecanism pentru o tranziție justă, care va include un Fond pentru o tranziție justă. Dorim să ne asigurăm că tranziția energetică și climatică este echitabilă și justă.

În prezent, sute de mii de locuri de muncă și multe gospodării încă depind de lanțul valoric al combustibililor fosili și de procesele industriale cu o intensitate mare a carbonului, de exemplu, în industria mineritului sau în industria siderurgică. 108 dintre cele 276 de regiuni ale UE găzduiesc infrastructuri de cărbune și aproximativ 237 000 de persoane sunt angajate în activități legate de cărbune, în timp ce zeci de mii de angajați lucrează în activități de extracție a turbei și în industria șisturilor bituminoase.

…vom depune toate eforturile necesare pentru a ne asigura că nicio regiune, nicio comunitate și nicio persoană nu este lăsată în urmă. Pentru a ajuta cetățenii din întreaga Europă, de la minele de cărbune din Asturia și Silezia, până la turbăriile din Midlands, dorim ca Fondul pentru o tranziție justă să ofere sprijin celor care sunt îngrijorați cu privire la locurile lor de muncă și să demonstreze că tranziția poate oferi oportunități pentru toți.

---

ȘI DACĂ BUCUREȘTIUL PIERDE DIN NOU RĂZBOIUL CU GUNOAIELE, PE MÂNA PRIMARILOR SĂI?

”Am învățat că funcția publică este un privilegiu ce trebuie întemeiat pe fundamente morale.”

Shimon Peres

 

Mărturisesc de la bun început că în România, deși am făcut unele progrese, interacțiunea cu mediul înconjurător, protejarea acestuia și a biodiversității în scopul de a beneficia noi înșine de o viețuire de calitate rămâne încă o noțiune abstractă, foarte potrivită să facă obiectul unei inflații de declarații de bune intenții, dar cu rare excepții și pentru a calibra și întreprinde acțiuni coerente și potrivite.

Exemple găsim peste tot: autorități care folosesc procesul avizării de mediu drept instrument cu care își servesc patronii de partid sau izbesc în adversarii politici, oameni de afaceri care consideră resursele mediului o cale de îmbogățire personală și echilibrele naturale, respectiv biodiversitatea un moft academic inutil și oameni obișnuiți care au obiceiul de a lăsa murdare locurile în care viețuiesc sau prin care trec în drumurile lor, fără să le pese de consecințele multiplicate ale nepăsării.

Mai nou, constat că în România, sub patronajul unor politicieni ce au probleme cu morala și etica, mergând până acolo încât acțiunile lor capătă un puternic iz de infracțiune de corupție, s-a dezvoltat ideea că tema protecției mediului și a biodiversității, la fel cu cea privind protecția echilibrelor climatice, nu sunt altceva decât instrumente prin care statele bogate ale Uniunii Europene umilesc și trag profituri de pe urma celor mai sărace din centrul și estul Europei.

ATOMUL ȘI MOLECULA DE GAZ SAU PERSPECTIVA DEZIRABILĂ PE CARE ROMÂNIA ESTE PE CALE SĂ O RATEZE

”Era timpul să pornim din nou la drum. O națiune care nu are o conștiință de sine mesianică e sortită pieririi.”

Giovanni Papini – Un om sfârșit

 

”Ca Președinți ai României și Statelor Unite ale Americii, acționăm împreună, ca prieteni și aliați, pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic robust și durabil” este fraza cu care se deschide Declarația Comună a celor doi președinți, semnată în urma vizitei pe care Klaus Iohannis i-a făcut-o lui Donald Trump la Casa Albă luni, 20 august 2019.

Vizita lui Iohannis la Casa Albă și rezultatele discuțiilor dintre cei doi, așa cum au fost acestea reflectate de presă, în Declarația Comună sau în interviurile oferite de ambasadorul nostru la Washington, au generat reacții diferite, în marea lor majoritate reflectând fidel schismele de pe scena politică, în ajunul alegerilor prezidențiale din noiembrie ac.

Declarația Comună subliniază o anumită canalizare a interesului celor două state privind cursul viitor al Parteneriatului Strategic nu doar pe zona cooperării militare, ci și sfera civilă, dar strategică și anume în domeniul energetic – care interesează analiza de față – și cel al comunicațiilor:

ÎNTR-O LUME FĂRĂ CER

”În mină Dumnezeu cu noi!/ Afară – grijă şi nevoi…/ Deasupra noastră n-avem cer,/ C-așa e viața de miner.”

Imnul minerilor

 

Pe birou o ceașcă de cafea, un expreso ușor condimentat și molatec totodată, câțiva biscuiți cu unt împrăștiați pe-o farfurioară, o chisea pe jumătate plină cu dulceață blondă de smochine în care odihnește o linguriță, două – trei cărți, ieri despachetate dintr-o legătură pe care am purtat-o vreo două săptămâni în portbagaj, firește laptopul, câteva foi cu însemnări în rest nimic important.

O lumină vie, dar cernută printre perdele inundă spațiul și se joacă vesel pe tastatură, printre foile și cărțile împrăștiate pe birou, formează cosițe de aur pe bucățile cărnoase de smochine ce se odihnesc în siropul lor de zahăr și se oglindește în ceașca de cafea ca un îndemn. Un îndemn la ce? La degustare și bucuria gusturilor, sau pentru a ridica zăgazurile poveștii ca să înceapă să se reverse în complicate dantelării pe ecran?

Am hotărât că ambele îndemnuri pot fi egal valabile. O gură de cafea, o mușcătură pofticioasă de biscuit aromat cu smochină și – ce nu era în plan – o privire fugară aruncată spre cărțile de pe birou. Apoi către piciorul biroului, unde din pachetul golit pe jumătate alte câteva cărți așteptau să fie scoase și examinate. O altă poveste?

SFÂRȘITUL ENERGETICII CARBONULUI HARD ÎN EUROPA ȘI O TRANZIȚIE MEDIATĂ DE PUTEREA ATOMULUI

Consiliul European din 20-21 iunie 2019 a adoptat Agenda Strategică a Uniunii Europene pentru 2019-2024, care se axează pe patru priorități principale: (i) protejarea cetățenilor și a libertăților; (ii) dezvoltarea unei baze economice solide și pline de vitalitate; (iii) construirea unei Europe verzi, echitabile, sociale și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei și (iv) promovarea intereselor și valorilor europene pe scena mondială.

În privința construcției unei Europe verzi, neutră din punct de vedere climatic, Consiliul European a invitat Consiliul UE și Comisia Europeană să avanseze cu lucrările privind procesele și instrumentele ce vor fi instituite pentru a atinge acest scop până în anul 2050, dar ținând cont de următoarele imperative: (i) să fie luate în calcul particularitățile țărilor UE; (ii) menținerea competitivității industriei europene; (iii) recurgerea la măsuri echitabile și echilibrate din punct de vedere social; (iv) respectarea dreptului statelor membre de a decide asupra propriului mix energetic și (v) valorificarea măsurilor deja adoptate în vederea atingerii obiectivului de reducere a emisiilor până în anul 2030.

La câteva zile după summit-ul liderilor europeni, comisarul Miguel Arias Cañete declara că s-a obținut deja un important progres în condițiile în care majoritatea țărilor Uniunii Europene sunt de acord cu țintele pentru anul 2050, și nu este nimeni surprins, în același timp, de faptul că există câteva țări ale Uniunii care consideră că mai sunt necesare încă discuții serioase asupra implicațiilor pe care le va avea alegerea acestui set de politici în domeniul schimbărilor climatice.

Vocile care pun sub semnul întrebării nu atât țintele din pachetul european privind schimbările climatice pentru anul 2050, pe care le consideră, în principiu, legitime, cât fezabilitatea atingerii acestora de către economiile din estul Uniunii într-un termen atât de scurt, precum și determinarea cu care statele membre dezvoltate din Uniune vor acționa solidar pentru a sprijini aceste economii bazate pe energetica carbonului, sunt: Polonia, Cehia, Ungaria și Estonia.

KAZAHSTAN, STEPA DINTRE DOUĂ MARI PUTERI ALE LUMII

”Așa cum am mai spus, el a reușit un proiect unic: a creat un stat pe un teritoriu unde niciodată nu a fost unul. Kazahii nu au avut niciodată un stat propriu și el l-a creat. Din acest punct de vedere, el s-a remarcat în mod special în spațiul post-sovietic și în Kazahstan. Totuși, vreau să repet, nu despre el este vorba, ci despre ceea ce simte poporul, în fine marea majoritate a societății.”[1]

Vladimir Putin

 

LA CHESTIUNE PLUS CÂTEVA SPECULAȚII

”Dragi cetățeni ai Kazahstanului, compatrioți, camarazi, membri ai partidului Nur Otan[2]! Astăzi, mă adresez dumneavoastră, așa cum am făcut întotdeauna, în cele mai importante momente ale istoriei statului nostru, pe care îl construim împreună. Dar discursul meu de astăzi este special. Am luat o decizie grea pentru mine – să depun mandatul de Președinte al Republicii Kazahstan. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când ocup funcția de șef al statului nostru. Sunt onorat să fiu primul Președinte ales de poporul meu în fruntea Kazahstanului independent.”[3]

Anunțul public prin care Nursultan Nazarbaiev își făcea cunoscută retragerea din funcția de președinte al statului, pe care practic tot el l-a înființat odată cu destrămarea imperiului sovietic, a luat prin surprindere scena politică internațională, chiar și pe Vladimir Putin cred, deși oficialii kazahi s-au grăbit să dea asigurări publice că acesta ar fi fost primul înștiințat; dar și Putin a aflat oficial, adică de la Nazarbaiev însuși, cu foarte puțin timp înainte ca discursul de retragere să fie difuzat către națiunea kazahă.

După anunțul retragerii, o serie de detalii legate de succesiunea în funcție devoalează în parte câteva elemente ale mișcării strategice pe care probabil o are în vedere: (i) diplomatul Kassym-Jomart Tokayev, președintele Camerei superioare a Parlamentului și un apropiat al fostului președinte[4], a fost desemnat drept președinte interimar al statului până în anul 2020[5], când vor fi organizate alegeri pentru această funcție; (ii) Dariga Nazarbayeva, fiica lui Nazarbayev și fost vicepremier, este cea care a preluat de la Tokayev postul de președinte al Camerei superioare a Parlamentului kazah; (iii) Nursultan Nazarbaiev va continua să rămână șeful Consiliului de Securitate al Kazahstanului și va purta titulatura de Conducător al națiunii.

COȘMARURILE ENERGETICE DIN NOAPTEA GUVERNĂRII

”Domnul Teodorovici e un om simpatic, dar greșește. Limita între curaj și nebunie e o limită foarte subțire. Cred că a trecut de linie, ăsta nu e curaj, asta e o nebunie totală.”[1]

Kelemen Hunor, președinte UDMR

 

OUG 114 SAU LANSAREA OARBĂ ÎN CAMPANIA ELECTORALĂ

”Deranjează pe cineva că noi gândim românește? Prin Ordonanța 114 am urmărit ca aceste miliarde de euro să ajungă în bugetul statului pentru construcția de școli, spitale și autostrăzi. (…) Abrogarea ar însemna anularea creșterilor de venituri, investiții și facilități.”[2] – sunt câteva fraze extrase din discursul premierului V. V. Dăncilă susținut în Parlament luni, 4 martie ac., acolo unde fusese convocată de grupul liberalilor pentru ora premierului.

Nu vreau să mă opresc asupra discursului premierului – pe de-o parte și pentru că domnia sa ne-a avertizat de la tribuna Parlamentului, că: ”Decât să vorbesc liber și să spun prostii mai bine să am o hârtiuță în față și să spun lucruri corecte!”[3] – decât pentru a sublinia mesajul manipulator, conceput pentru baza de votanți ai PSD, conform căruia OUG 114/2018 ar fi un act patriotic și de dreptate, motiv pentru care ar și fi atât de puternic contestată de multinaționale și de Comisia Europeană.

Mesajul despre care vorbesc – pe care V. V. Dăncilă l-a transpus (în fine, după mărturisirea domniei sale, probabil a fost inserat de cineva însărcinat să-i scrie discursurile) prin acel ”Deranjează pe cineva că noi gândim românește?” – a fost reluat și rostogolit public de toți decidenții PSD care au avut un cuvânt de spus în privința OUG 114/2018, ceea ce denotă o temă de comunicare publică în an electoral ce a fost probabil construită de consultanții politici ai partidului și ai liderului său.

Eugen Teodorovici, de exemplu, a lăsat să se înțeleagă atât în Parlament, cât și în diversele sale interviuri sau declarații date în fața presei că OUG 114/2018 a fost un act de mare curaj prin care liderii PSD au încercat să recupereze decizia în economie, în interesul românilor; ba mai mult, ministrul de finanțe a acreditat ideea că și caracterul de urgență al Ordonanței a fost dat de presiunile la care guvernul Dăncilă ar fi fost supus din momentul în care (probabil pe căi obscure) s-a aflat de intenția de a introduce măsurile (patriotice) și multinaționalele ar fi reacționat prin presiuni.

CHINA ȘI RUSIA SAU RIVALITATEA NATURALĂ ȘI COOPERAREA INCIDENTALĂ

”China a fost mereu și este și acum implicată în proiecte dezvoltate în regiunile estice ale Rusiei. Avem parte de beneficii unice datorate poziției geografice. China și Rusia sunt mari vecini și avem legături politice strânse…Relațiile chinezilor cu rușii au fost în toate timpurile la nivel înalt.”[1]

Xi Jinping, discurs Forumul Economic al Estului, Vladivostok, septembrie 2018

 

Fondat de Vladimir Putin în 2015, Forumul Economic al Estului, găzduit de Universitatea Federală a Orientului Îndepărtat din Vladivostok, l-a avut pentru prima dată printre participanții de nivel înalt, așa cum menționează agenția națională chineză de știri Xinhua, pe președintele Chinei, Xi Jinping[2].

Așa cum ne-au obișnuit politicienii în general, iar liderii autoritari întotdeauna, fac declarații care iau în răspăr adevărul (zilei ca și pe cel istoric) de fiecare dată, pentru că există la această categorie de lideri deformația de a considera că adevărul și realitatea sunt categorii de filozofie-politică perfect manipulabile, în conformitate cu obiectivele de moment.

Realitatea pe care atât Xi Jinping, cât și Vladimir Putin preferă deocamdată să o oculteze în privința relațiilor sino-ruse are (i) o dimensiune istorică: Rusia și China s-au aflat foarte aproape în anii ′60 ai secolului XX să se angajeze într-un conflict pe care părțile nu excludeau să-l rezolve cu arma atomică; respectiv (ii) o dimensiune contemporană: rivalitatea dintre cele două puteri nu a dispărut și nu are cum să dispară, este doar ținută sub obroc.

Teza articolului meu este aceea că Rusia și China sunt aliați de conjunctură cu un inamic comun – SUA – convenabil celor două regimuri conduse de lideri ambițioși ca Vladimir Putin și Xi Jinping; dar viitorul lor natural este confruntarea. Cele două regimuri autoritariste găsesc astăzi convenabilă cooperarea, remodelând împreună peisajul global într-o formă favorabilă pragmatismului și indiferentă cu destinul popoarelor: o lege a junglei ridicată la rang de comportament global.

PROLEGOMENE LA PROBLEMA INSOLVABILĂ A REINTRODUCERII DUHULUI ÎN LAMPĂ

”În politică alegerea este arareori între bine și rău, ci între cel mai mare și cel mai mic rău.”

Niccolò di Bernardo dei Machiavelli

 

Al-Jinn sunt în credința islamică duhuri nici rele, dar nici bune, moștenite din tradițiile păgâne pre-islamice ale arabilor și însemnând ființe care sunt ascunse simțurilor omului. Uneori, așa cum ne-o arată poveștile arabe ale celor O mie și una de nopți, astfel de duhuri (Jinn sau Djinn) erau literalmente ascunse în vase ceramice bine pecetluite sau lămpi din care, în principiu, era preferabil să nu fie eliberate decât în condiții strict controlate sau dacă aveai pe deget inelul lui Solomon, cel care ți-ar fi conferit privilegiul stăpânirii acestor creaturi atât de imprevizibile.

Cu toate că lumea cunoștea riscurile eliberării unui Jinn din recipientul în care se afla închis (nu de puține ori de secole), pentru că acesta era incontrolabil și nu de puține ori în toane atât de proaste încât i-ai fi devenit imediat victimă, se complăcea în speranța că exista o șansă (ce-i drept mică) să devină cooperant; caz în care puteai profita într-un mod inimaginabil, pentru că ți-ar fi îndeplinit dorințe și visuri dintre cele mai nebunești. Desigur, nu fără consecințe ulterioare, dar ce mai conta, riscul și micile inconveniente erau pe deplin răsplătite.

Opinia mea, pe care se întemeiază de altfel acest articol și cele câteva care-i vor urma pe aceeași temă, este că la un moment dat în istorie noi am eliberat câțiva Djinn-i în speranța că ne vor ajuta să ardem etape ale devenirii nu prin virtute și luptă aprigă și susținută, ci să păcălim viitorul prin scurtături care să ne aducă bunăstare fără nici cel mai mic efort.

DOMNULE TĂRICEANU, VESTEA PROASTĂ ESTE CĂ PARTENERUL DE GUVERNARE A SCOS CUIUL DE LA GRENADĂ

”Noi încercăm, ca și Guvern, să aplicăm fel de fel de măsuri, fel de fel de scheme de finanțare, de sprijin pentru zona economică, dar trebuie să fim doi cel puțin ca și parteneri, adică, pe de o parte statul, pe de o parte finanțatorul, sistemul bancar și, desigur, mediul privat, care, pe baza unui astfel de mecanism de finanțare, își poate desfășura în România activități care să ducă la o creștere economică. Și pot să vă mai anunț că mai urmează și alte măsuri la care la Ministerul de Finanțe se lucrează astăzi.”[1]

Eugen Teodorovici, ministru de finanțe în Guvernul României

 

Am să încep articolul prin a-mi cere scuze față de cititori pentru topica frazelor din discursul ministrului de finanțe al guvernului V. V. Dăncilă, pe care am decis să le reproduc mai sus ca motto. Faptul că ministrul Teodorovici nu găsește cele mai potrivite (naturale) exprimări atunci când comunică public este cunoscut, din nefericire aspectul nu a fost sesizat și de liderul partidului, Liviu Dragnea, pentru că, în conformitate cu criteriile PSD, ar fi fost remaniat. Și nu ar fi fost rău să fie remaniat, zic eu, pentru că domnul Eugen Teodorovici se dovedește a fi o adevărată calamitate pentru imaginea guvernului și a guvernării, dar mai ales pentru România.

Totuși, scopul acestui scurt demers al meu nu este să plâng drama actuală și viitoare a PSD, aspect ce mă interesează foarte puțin, ci să survolez puțin, într-o notă șăgalnică de mi-e permis, modul ireparabil în care va fi afectat ALDE al nostru, din România, de explozia grenadei Teodorovici, care echivalează de-a dreptul cu o adevărată trădare din partea liderului coaliției de guvernare față de partenerul său minor și, iată, acum evident desconsiderat.

Dacă aș fi membru al ALDE – nu știu, să zicem că aș fi Daniel Chițoiu, sau Varujan Vosganian, ori Dominic Andrei Gerea, you name it… – și aș fi deschis știrile economice ale zilei de astăzi citind următoarele: ”Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere semnificativă, miercuri dimineață, iar indicele principal BET afișa -7,67%, la circa 45 de minute de la debutul ședinței de tranzacționare. La prânz, indicele principal afișa o scădere mai mare, de 8,66% (nu a mai fost o scădere de asemenea magnitudine din 08.08.2011, când scăderea a fost de 8,39% pentru indicele BET la finalul zilei). La ora 14:06, Băncile afișau scăderi mai mari. Banca Transilvania se apropie de o scădere de 20%, BRD de -15%. Romgaz pierde 11,43%, Transgaz -12,5%, Electrica -13,51%, OMV Petrom -13,5%.”, m-aș cutremura efectiv de indignare și revoltă.

Citind astfel de știri ai impresia că economia României este în pragul unei crize profunde și, desigur, nu ești departe de adevăr. Ca politician ALDE, adică un fel de adept al liberalismului în economie și al social democrației în celelalte aspecte ce țin de redistribuirea bunăstării în societate, înțelegi imediat că baza economică a avuției și bunăstării este pe cale să se năruie.