STATELE UNITE ALE EUROPEI

”Trebuie să construim un fel de State Unite ale Europei. Numai în acest fel sute de milioane de truditori își vor putea recâștiga micile bucurii și speranțe, care fac viața să merite să fie trăită.”[1]

Winston Churchill

 

Acest articol nu este o pledoarie pro domo, ci o punere în context a unui întreg univers de idei despre care – nu mi-e foarte clar de ce, poate am o explicație personală, dar nu mă hazardez să o cuprind în acest text – nu prea mai auzim vorbindu-se în România; în ultimii doi ani, în special, discursul public al politicienilor români vizează anacronic un fel de naționalism reducționist, suveranist ce încearcă să nege progresele naționale ale ultimilor 15 ani și să relativizeze emulația provocată de formalizarea integrării României în Uniunea Europeană.

Mărturisesc, în schimb, că mi se pare absolut esențial să revedem, în pragul Summit-ului European în ”formatul 27” ce se va desfășura la Sibiu începând cu emblematica (pentru Europa) zi de 9 mai a acestui an, temele privind integrarea europeană ca soluție istorică la divizarea continentului și instaurarea păcii prin cooperare, trai și dezvoltare în comun, culminând cu redactarea textului Tratatului Constituțional pentru Europa, chiar dacă în anul 2005 acest efort – poate prematur, sigur insuficient explicat – a fost respins la vot de Franța (29 mai) și Olanda (1 iunie).

Deocamdată, în România politicienii s-au ferit să vorbească despre integrarea avansată a statelor membre ale Uniunii Europene sub premisa că ar fi în interesul românilor, iar explicația acestor ezitări – cu o singură excepție totuși, la care voi reveni – o avem urmărind comportamentul politicienilor actualei puteri, care au trecut direct în extrema reprezentantă de curentul suveranist pan-european, care postulează o retorică pronunțat naționalistă și un viitor cu o Europă fragmentată, ce nu poate fi mai mult decât o simplă piață comună.

Advertisement