SILVIU PREDOIU, FOSTUL ȘEF AL SIE – Interviu la “Adevărul”

Fost şef al SIE: Atacurile la adresa UE sunt atacuri la interesul naţional

6 noiembrie 2018, 10:52

de Dan Marinescu

 

SIE.jpgGeneralul Silviu Predoiu, fost şef al Serviciului de Informaţii Externe, unde a activat ca prim-adjunct al directorului, dar şi ca director interimar, a vorbit, într-un interviu acordat pentru „Adevărul“, despre relaţia dintre serviciile de informaţii şi politicieni, despre modul cum fructifică primii oameni în stat informaţiile primite şi care sunt principalele riscuri la adresa securităţii României.

„Adevărul“: Se discută mult despre interferenţa dintre politicieni şi servicii. În funcţia de şef al SIE, aţi prins mai multe guverne şi aţi avut de a face cu oameni politici din diferite partide. Ce aşteptări au politicienii de la servicii?

Silviu Predoiu: Problema nu e că ajung în poziţii care impun sau doar presupun interacţiunea cu serviciile persoane cu o slabă cultură de securitate, pentru că ea poate fi compensată. Dacă există bună intenţie şi încredere, lucrurile pot fi depăşite. Problema e că, din ce am văzut, politicienii care vin spre servicii au uneori idei preconcepute, vin cu teorii ale conspiraţiei şi cu abordări ostile de principiu. În baza acestor opinii au un set de aşteptări, de regulă nerealiste. Când aşteptările sunt infirmate de interacţiunea cu serviciile, ei virează în cel mai bun caz către un scepticism, cum e el definit la DEX. Asta e varianta pozitivă. Varianta cealaltă e starea de ostilitate. Am avut interlocutori din politică, unii oameni admirabili. Am avut sentimentul că mă agreau şi pe mine ca interlocutor, dar nu ca reprezentant al Serviciului. Când venea vorba de servicii apărea un blocaj şi o ostilitate iraţională. Încrederea între factorul politic şi servicii e esenţială. Serviciile sunt esenţiale în orice fel de societate, dar ele rămân doar servicii. Angajaţii serviciilor sunt servitori publici. E o demnitate în sine. Faţă de altă zonă, noi suntem anonimi. Nu putem spune: eu sunt cel care a salvat, eu sunt el care a adus. Din multe motive. Presupune altruism dublat de anonimitate. Serviciile trimit informări către factorii politici importanţi. Ei ar trebui să se uite peste ele, să trimită un feedback, eventual să vină cu întrebări suplimentare. Lucrurile chiar se întâmplă aşa ?… pentru că impresia noastră e că oamenii politici nu prea ţin cont de aceste informări. Chiar dacă dau impresia că fug, eu cred că le citesc. Dar de la lectură şi până la utilizare este un pas foarte mare. Eu, ca serviciu, nu am dreptul să-l judec pe politician. Cumva, e dreptul lui de a utiliza sau nu informaţiile pe care i le trimit. Nu de puţine ori mi-au spus ofiţeri mai tineri că au adus informaţii, dar nu le-au regăsit în deciziile politicienilor. Dar politicienii primesc informaţii din multe părţi. Nu doar de la noi. Ce se întâmplă în final cu informaţia e dreptul şi răspunderea beneficiarului. Toate informaţiile trimise de noi au la sfârşitul notei un formular de feedback. Trebuie doar să bifeze. Din păcate, mulţi nu dau întotdeauna (n.r. – feedback). Sunt şi unii beneficiari mai interesaţi. Feedback-ul e util. Noi colaborăm cu multe servicii partenere. Primim feedback de la servicii, de la beneficiarii serviciilor de acolo, de la premieri, de la preşedinţi. Primim mai des decât de la beneficiarii noştri.

Trimiteţi note informative unor decidenţi politici şi ei iau decizii. S-ar putea însă ca deciziile lor să fie contrare interesului naţional. Ce faceţi?

Serviciile oferă informaţii. Culeg opinii din medii avizate şi le prezintă decidenţilor politici. Răspunderea e a lor şi nu serviciile trebuie să tragă la răspundere politicianul. Pentru acest lucru sunt asociaţii, organizaţii, cetăţenii. Serviciile trebuie doar să informeze.

Dar dacă ei greşesc grav ?

Serviciul nu sancţionează. Dacă ar face asta, s-ar ajunge la abuzuri, la aşa-zisul „stat paralel“. Serviciile nu trebuie să-şi extindă autoritatea.

Vă aduc în discuţie un caz concret, cazul mutării ambasadei noastre din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Aţi transmis informări decidenţilor politici ?

Am transmis voluntar şi apoi am primit şi noi întrebări. Noi nu îi spionăm pe beneficiarii noştri. Noi nu îi spionăm ca să le cunoaştem agenda. În cazul ambasadei, am transmis voluntar informaţii, pentru că eram obligaţi Apoi am fost invitaţi şi la discuţii. Decizia ulterioară a politicienilor eu nu-mi permit să o judec.

Domnule general, trăim o perioadă nesigură, cu multe schimbări în plan internaţional. Se schimbă polii de putere, se reaşează sferele de influenţă. Care sunt cele mai mari riscuri la adresa securităţii României?

Discuţiile de acest gen se pot ţine în 2 ipostaze. În primul rând, în incinte securizate, cu persoane avizate, având pe masă materiale, probe şi argumente. Sau se pot ţine la pahar, la cârciumă, unde poţi spune orice. Variantele între cele două sunt doar compromisuri de natură a confuza. Riscul înseamnă ameninţare plus vulnerabilitate. Mie mi se pare că noi avem, în acest moment, mai multe vulnerabilităţi decât ameninţări. Într-un mod ciudat, noi ne generăm singuri vulnerabilităţile. Referitor la ameninţări, există un nivel de subiectivitate. Când vorbim despre ameninţare, noi gândim printr-o serie de factori specifici României. O ameninţare majoră rămâne terorismul, mai ales prin impactul emoţional asupra populaţiei. Trebuie să recunoaştem că, în ceea ce priveşte terorismul, serviciile din România şi-au făcut treaba. Şi nu e o întâmplare. Dar riscurile sunt în creştere, pe măsură ce se conştientizează de către vectori ai grupărilor teroriste contribuţia României la acţiunile Alianţei Nord Atlantice, fiind popularizată prezenţa de trupe, contribuţia informativă. Serviciile româneşti sunt al doilea contributor din punct de vedere cantitativ şi calitativ la informarea NATO. Asta atrage după sine un semnal de alertă. Reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, însă, şi situaţia de risc din regiune. Ne aflăm în proximitatea unor conflicte reci care pot oricând să se încălzească. Ne aflăm aproape de un teatru de război. Nu e atât de mare distanţa de aici până în Donbass. Există factori de ameninţare generaţi de resurgenţa naţionalismului şi extremismului. Când noi calculăm ameninţările, nu plecăm ca la cumpărături, cu o listă. Noi plecăm de la materiale programatice. În speţă, ameninţările trebuie să se manifeste faţă de interesele României. Ele se regăsesc în Strategia Naţională de Apărare. În acest document există un capitol intitulat „Interese naţionale de securitate”. Iar un interes naţional menţionat acolo este consolidarea UE. La obiective se menţionează şi cum contribuim la întărirea UE: prin participarea cu propuneri şi iniţiative consolidate, de natură a promova Uniunea Europeană. Dacă luăm în calcul ultimele afirmaţii despre UE ale unor consilieri din arcul guvernamental, ale unor funcţionari de partid, asta ar trebui să mă ducă pe mine cu gândul că ei lucrează împotriva interesului naţional?

https://adevarul.ro/news/eveniment/silviu-predoiu-fostul-sef-sie-despre-acoperiti-protocoale-amenintarile-adresa-romaniei-interviu-eveniment-adevarul-live-ora-1400-1_5be1545bdf52022f75358efe/index.html

 

Silviu Predoiu, fostul şef al SIE despre #Teleormanleaks: Sunt convins că nu serviciile au fost în spatele valizei cu documente

6 noiembrie 2018, 14:32

de Laurenţiu Sirbu

 

Generalul Silviu Predoiu, fost şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), a declarat, în cadrul unui interviu pentru „Adevărul”, că în opinia sa celebra valiză cu documente de la societatea TelDrum ajunsă la jurnaliştii de la Rise Project nu este o operaţiune a „serviciilor”.

Fostul şef a SIE a susţinut că formularea generală „servicii”, folosită în astfel de cazuri, este cea care permite uşurinţa cu care circulă astfel de teorii. „ În servicii totul se raportează şi se decontează. Se pune întrebarea: cine a discutat cu oamenii din curte? Nu ştiu cine a dus, cine a găsit-o şi sincer nu mă interesează. Mi se pare că e o greşeală plecând de la „se bănuieşte că serviciile”. Nu cred că serviciile sunt implicate. Convingerea mea e că nimeni din servicii şi-ar permite să se bage în poveste”, a declarat Silviu Predoiu.

Cine este Silviu Predoiu

Silviu Predoiu (n. 5 august 1958, Bucureşti) a îndeplinit de patru ori funcţia de director interimar al Serviciului de Informaţii Externe, în perioadele 20 iulie – 4 octombrie 2006, 19 martie – 5 decembrie 2007, 23 septembrie 2014 – 30 iunie 2015 şi 26 septembrie 2016 – 5 iulie 2018.

Silviu Predoiu are 60 ani şi a fost prim-adjunct al directorului SIE din noiembrie 2005, până în luna august a acestui an, când a fost trecut în rezervă de preşdintele Iohannis. A absolvit Facultatea de Geologie-Geografie a Universităţii Bucureşti, cursuri postuniversitare în specializările ”Jurnalism” – în cadrul SNSPA şi ”Gestiunea proiectelor” în cadrul ASE, precum şi programe de pregătire specifică organizate de serviciile partenere nord-atlantice.

A parcurs toate etapele unei cariere operative şi a desfăşurat activitate operativă pe mai multe linii de muncă – contraspionaj extern, combaterea criminalităţii organizate, antiterorism, protecţie internă.

Începând cu anul 2000 a îndeplinit succesiv funcţiile de şef direcţie, şef direcţie generală şi adjunct al directorului SIE. A fost avansat în gradul de general de brigadă în 2004 şi înaintat în gradele de general-maior în 2006, general-locotenent în 2008 şi general în 2011. Pentru rezultatele foarte bune obţinute în carieră, Predoiu a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Steaua României” şi Ordinul Naţional ”Pentru Merit”.

https://adevarul.ro/news/eveniment/silviu-predoiu-fostul-sef-sie-despre-teleormanleaks-convins-nu-serviciile-fost-spatele-valizei-documente-1_5be180fadf52022f7536f456/index.html

 

Generalul Predoiu, fost şef al SIE, lămureşte problema acoperiţilor din presă şi din politică

7 noiembrie 2018, 03:22

de George-Andrei Cristescu

 

Generalul Silviu Predoiu, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, a vorbit într-un interviu pentru „Adevărul” despre subiectul acoperiţilor din presă şi din politică.

Acesta a făcut o clarificare de termeni explicând că „toţi ofiţerii sunt acoperiţi”, că de regulă doar „partenerul de viaţă” al acestuia ştie de funcţie, că SIE lucrează exclusiv în străinătate pentru a „penetra medii de interes”, şi că SIE nu opereză în ţară.

Întrebat despre „acoperiţii din presă şi politică”, Silviu Prediu a ţinut să facă o clarificare de termeni, explicând că „nu există ofiţer descoperi” şi că din familia acestuia de regulă doar partenerul de viaţă este cel care ştie. „În primul rând o clarificare de termeni. Din punctul de vedere al SIE, conform legii, conform regulamentului de organizare şi funcţionare, toţi ofiţerii sunt acoperiţi. Deci este un termen folosit impropriu. Nu există ofiţer descoperit. Activitatea de ofiţer SIE este acoperită, este protejată, secretă. (…) De regulă familia apropiată ştie. Şi sunt situaţii în care noi recomandăm să ştie, pentru că altfel apar alte probleme. Familia apropiata însemnând de regulă partenerul de viaţă…copii află după un timp. Copii mei erau mari cand au aflat de calitatea mea de lucrător într-un serviciu de informaţii”, a precizat Predoiu.

Fostul director a mai declarat că SIE lucrează exclusiv în străinătate, că încearcă să „penetreze medii de interes”, printre care şi instituţii de presă, şi că statele respective sunt la curent de încercările altora în acest sens. Totodată, Predoiu a subliniat că nu prezenţa ofiţerilor acoperiţi este problema, ci modul în care aceştia sunt folosiţi, justificarea trebuind să fie doar cea de apărare a interesului naţional. „SIE lucreaza exclusiv din strainătate, penetrând medii de interes prin prisma informaţiilor care sunt vehiculate în mediile respective, sau de interes prin prisma accesului membrilor respectivi în alte medii unde este cantonată informaţia secretă. Mediul de presă e de mare interes pentru noi. Si facem tot ce putem ca să-l penetram. Asta nu-i un secret, că altfel nu vi l-am spune. E cunoscut şi de serviciile de informaţii din statele respective, care ca să protejeze mediul de presă de acţiunile unor servicii ostile, este obligat să recurgă la nişte mijloace găsind instrumente de a fi prezent în mediul respectiv şi de a proteja mediul. Deci din punctul meu de vedere nu prezenţa unor ofiţeri acoperiţi sau alte categorii de persoane în presă este o problemă, ci modul în care sunt folosiţi. Iar aici se intră într-o altă categorie. Dacă justificarea este apărarea interesului naţional, este ok. Dacă e vorba de a pune pe cineva pentru a-ţi face tu lobby, pentru a-ţi apăra instituţia, pentru a-ţi promova profilul, pentru a afla date de compromitere despre unul sau altul, pentru că sunt vehiculate în zona de presă o grămadă de informaţii”, a adăugat fostul director.

În privinţa politicului, acesta din urmă a confirmat că SIE caută „orice fel de mediu”, dacă acesta este extern, în ţară fiind interzis prin lege şi că nu vede „un motiv logic să încalc legea singurului spaţiu în care sunt în siguranţă”, menţionând că cei care „se reped să acuze interferenţa serviciilor” pe plan intern ar trebui să se gândească la serviciile altor state care ar încerca să se infiltreze în România. „Noi ca serviciu de informaţii căutăm afară orice fel de mediu. În ţară este interzis prin lege. Desi, dacă îmi daţi un motiv pentru care aş fi tentat vreodată să încalc legea singurului spaţiu în care sunt în siguranţă ca serviciu de spionaj, aş fi dispus să dezvolt subiectul. Dar nu dezvolt pentru că nu văd nici un motiv logic pentru care eu aş încălca legislaţia naţională”, a declarat Predoiu.

Întrebat dacă ar exista servicii din alte ţări care ar încerca să se infiltreze în România, fostul director a relatat că „aceasta este o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună mai des cei care se reped să acuze interferenţa serviciilor. Repet, problema nu este ce fac, pentru ce fac, dacă obiectul urmărit este corect. Noi deja ne-am pierdut încrederea în obiectivele pe care le urmărim pentru că nu avem aparent niciun control asupra serviciului”, a mai spus Predoiu.

https://adevarul.ro/news/eveniment/generalul-predoiu-fost-sef-sie-lamureste-problema-acoperitilor-presa-politica-1_5be1fb62df52022f753a448e/index.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s